„Ghinionul nostru este acela că peste criza economică s-a suprapus şi o criză politică.“ O asemenea frază cu un ridicat conţinut... pleonastic a putut fi auzită de foarte multe ori, mai ales în partea a doua a anului 2009. Din cînd în cînd, formula citată mai sus era servită şi cu „garnitură“ – „asta ca să nu mai vorbim şi despre criza morală...“. OK! Nu vorbim mai jos despre criza morală; poate, cu altă ocazie.
Constatarea cu privire la cuplajul „criza economică-criza politică“ e una dintre afirmaţiile care au întrunit consens în spaţiul public românesc în ultimul an. Nu e singurul moment de consens din această perioadă – s-a spus, şi în a doua jumătate a anului a devenit tot mai evident, că întrucît 2009 a fost un an electoral, criza politică va fi cît se poate de manifestă, în vreme ce, exact din aceleaşi raţiuni electorale, criza economică va fi cît se va putea de mult pusă în paranteză la nivel oficial. Statistic şi comparativ, operaţiunea de „îngheţare a crizei economice“ este evidentă: mediul privat a fost acela care a resimţit, de multe ori dramatic, constrîngerile provocate de o criză economică imposibil de negat; sectorului public i s-a aplicat un strat dublu de „protecţie“ – alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. Plecînd de la aceste evidenţe, avem un al treilea „predicat“ care a întrunit consensul: în 2010, criza nu va mai putea fi evitată şi va fi resimţită din plin. Criza economică, desigur!
În privinţa inevitabilelor şi tentantelor predicţii pentru anul care va veni, probabil că aceasta este singura proiecţie de bun-simţ ce se poate face: 2010 va fi un an în care, din punct de vedere economic, pare să nu existe altă variantă decît să se joace cu cărţile pe masă. La scurt timp după consumarea alegerilor prezidenţiale, premierul interimar şi – la ora redactării acestui articol – premierul desemnat de Traian Băsescu spune că a trecut vr
