De obicei, mesajele de felicitare între şefii de stat cu ocazia alegerii sau realegerii în funcţie sînt lemnoase. Convenţionale. De protocol. Rareori „scapă“ cîte ceva cu miez în astfel de mesaje. Mi s-a părut – iar dacă „suprainterpretez“ cumva, sînt dispus să-mi pun cuvenita cenuşă în cap – că în mesajul trimis de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, preşedintelui reales al României, Traian Băsescu, observ „ceva“. După o introducere cu firitiseli de circumstanţă, dl Barroso spunea clar şi direct: „Prima şi cea mai urgentă sarcină este formarea unui nou guvern, capabil să obţină o susţinere largă în Parlament. O abordare bazată pe consens este lucrul cel mai important în aceste vremuri dificile“. Guvernul s-a format, dar nu pe bază de consens: rapid, în cîteva zile, s-a alcătuit o majoritate „de strînsură“ prin recrutarea mai multor parlamentari din PNL şi PSD. Brusc, nişte oameni au avut revelaţia conştiinţei lor „independente“ şi au trecut în aşa-zisul „grup parlamentar al independenţilor“, care acum numără vreo 30 de persoane. Contînd pe susţinerea lor, PD-L a încheiat un protocol cu UDMR şi, partide populare fiind amîndouă (pentru că, nu-i aşa, fac parte din „cea mai importantă familie politică europeană“ – cum îi place să spună dlui Boc), au făcut un partid de dreapta. Căci – a spus-o şi preşedintele, au spus-o şi alţii – majoritatea poporului român a votat cu dreapta. Iar dacă n-a fost posibilă o „unificare a dreptei“ cu PNL, atunci s-a realizat o unificare mai mică, en famille, cu UDMR.

E, fără îndoială, o performanţă rapiditatea cu care s-a format executivul. (La ora cînd scriu, e în audieri la Parlament.) Legătura strînsă a preşedintelui cu PD-L a contat, desigur. Dar majoritatea e slabă şi opoziţia va fi puternică. Pe de altă parte, dacă avem în vedere criza şi efectele sale, nu e greu să ne dăm seama că orice partid sau co