Constat, cu părere de rău, că starea dilematică tradiţională a acestui hebdomadar pe care îl iubesc eu începe să fie tot mai mult înlocuită cu certitudini (din păcate), mai ales politice. Astfel, dl C. Ghinea îşi expune poziţia fermă şi inebranlabilă cu privire la profesionalismul lui „Ionel“ în opoziţie cu inconsistenţa lui „Crin“. Profit însă de apelul (retoric?) pentru un sfat şi încerc să readuc discuţia în domeniul dilemei.

În legătură cu „cestiunea“, dl Ghinea reproşează unui oarecare candidat la preşedinţia României că „nu are organ pentru cifre şi politici“, că „are repulsie faţă de cifre“! Şi îl compară cu un economist reputat, fost ministru de Finanţe, care are vocaţia cifrelor. Dar, în acest caz, se compară „mere cu pere…“ deoarece, în realitate, noi vorbim (inclusiv dl Ghinea) de eventuali candidaţi la preşedinţie. Atunci ce ar trebui să pretindem de la un preşedinte bun? Dacă citesc şi alte articole din Dilema veche, aflu că acesta ar trebui să fie „bărbat“, „adult“, „puternic“, eventual o combinaţie între Schwarzenegger şi Stallone! O fi necesar, o fi suficient?

Dacă este prea „bărbat“, prea „puternic“, prea „adult“, nu există oare riscul (parţial demonstrat în ultimii cinci ani) unui permanent conflict între puterile statului, pericolul ca haina să fie prea strîmtă pentru respectiva persoană – drept care, va încerca fie să rupă haina, fie să o recroiască pe măsura sa…? Dacă însă este prea slab, nu devine oare un simplu decor şi o marionetă în mîna nu ştiu căror „moguli“ răi (de „mogulii“ buni nu avem voie să vorbim)?

Dar, oare, a dispărut acea mediocritas aurea, calea de mijloc? Şi de ce oare un „Crin“ sau vreo altă „floare“ ar deveni ridicol cînd afirmă că România are nevoie de bun-simţ şi de revoluţie morală? Mai ales după ultimele evenimente, cînd nici un politician nu neagă că alegerile ar fi fost fraudate (de ambele părţi),