Peste 127.000 de firme şi-au suspendat activitatea în acest an, de 12 ori mai multe faţă de 2008
Aproape 20.000 de firme de construcţii au ieşit din piaţă
Întreprinzătorii atrag atenţia că abia în 2010 se vor resimţi efectele principale ale crizei
Anul care tocmai se apropie de sfârşit poate fi catalogat drept anul falimentelor. Încă de la începutul anului se preconiza că economia românească va trebui să facă faţă unor serii de falimente, în condiţiile în care efectele crizei financiare se făceau din ce în ce mai resimţite. Mii de oameni şi-au pierdut locul de muncă în 2009 ca urmare a restructurărilor sau a falimentelor firmelor, iar de majorări salariale nici nu s-a mai pus problema.
Deşi reprezentanţii oamenilor de afaceri au cerut în repetate rânduri guvernanţilor să ia măsurile necesare pentru a evita derapaje majore în economie, se pare că aceştia din urmă au avut alte preocupări.
Printre problemele cel mai des invocate de mediul de afaceri pe parcursul acestui an se regăsesc: nerambursarea la timp a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA), introducerea impozitului minim, la care se adaugă şi înăsprirea condiţiilor de creditare.
Întreprinzătorii au avertizat şi anul acesta asupra consecinţelor faptului că statul nu îşi respectă la timp obligaţiile în ceea ce priveşte rambursarea TVA.
Aceasta este una dintre cele mai supărătoare probleme sesizate de reprezentanţii mediului privat, care au acuzat statul că nu face la timp plăţile către companii, lucru cu atât mai greu de suportat într-un context economic determinat de criza economică şi de accesul dificil şi scump la lichidităţi.
"Anul a început cu probleme majore la plata creanţelor"
În acest an, cele mai pesimiste scenarii vizau sectorul construcţiilor. Evoluţia economică pozitivă din ultimii ani, precum şi boom-ul imobiliar au dus la apariţia a num