Livia pictează biserici şi trăieşte prin şi pentru fiul ei. A educat simţul estetic al câtorva generaţii de elevi din Câmpulung până când a ieşit la pensie, dar în rest şi-a împărţit viaţa între nevoia de artă, cea de subzistenţă şi dragostea faţă de mama şi fiul ei.

Dincolo de toate astea îşi contemplă şi azi singurătatea nedreaptă pe care a preferat-o chiar şi în faţa emigrării la care se gândeşte ca la o mântuire nepermisă.

„Am 59 de ani, sunt absolventă a Academiei de Arte Plastice,”Nicolae Grigorescu”, promoţia 1974. M-am născut şi trăiesc în Câmpulung-Muscel, un superb oraş de munte cu locuitori ambiţiosi şi sănătoşi la trup şi suflet (aşa îmi place să cred…). Am fost căsătorită numai doi ani. Anul 1989 m-a prins într-o perioadă a vieţii în care prioritar era să-mi cresc şi să-mi educ copilul într-un mediu cât mai ferit de tot ceea ce pe mine mă copleşea, mă obosea, acela de a face tot felul de “compromisuri” pentru a-mi întreţine familia. Eram, ca şi acum, profesor de Educaţie Plastică la Şcoala de artă din oraş. Casa în care m-am născut au demolat-o în 1978 şi ne-au mutat pe toţi de pe acea stradă într-un bloc la marginea oraşului. În acel bloc am rămas şi acum…doar vecinii s-au mai schimbat, majoritatea celor mutaţi atunci în 1978 au murit în timp.

Aveam o Dacie câştigată la Loto cu care îmi căram modelele şi culorile vara , atunci când, fără ca cineva oficial să ştie, plecam prin ţară şi pictam biserici. Familia mea era compusă, ca şi acum, din mama şi băiatul meu. Proprietăţi? Maşina şi niste terenuri în Mangalia şi în Bulgaria, terenuri însă ce nu mi-au fot restituite nici în ziua de azi. Idealuri…? Să-mi cresc frumos băiatul…să-l văd că evoluează…că acumulează …

Viaţă la mâna a doua, prin intermediul calculatorului

Ce am făcut cu viaţa mea în cei 20 de ani care au trecut? Am muncit conştiinc