Licenţiat în arhitectură, Constantin Abăluţă (n. 1938) a profesat arhitectura pînă la începutul anilor ’60. În 1964 a debutat cu volumul de poezie Lumina pămîntului, a publicat şi volume de dramaturgie, proză, critică şi istorie literară, şi a tradus din autori americani, francezi, belgieni (Baudelaire, Charles Cros, Werner Lambersy, Carl Norac, Vahe Godel, Stevens, Th. Roethke, Dylan Thomas, Frank O’Hara etc.). Ultimul volum de poezie, Cineva care nu mă cunoaşte umblă pe străzi, a apărut anul trecut la Editura Limes din Cluj. În 2008 a fost inclus în antologiile Poésies de langue française – 144 poètes autour du monde (Editions Seghers) şi Douze poètes roumains (Editions l’Harmattan), iar în Belgia i-a apărut ediţia bilingvă (olandezo-română) a romanului Intrusul/De Indringer. Recent, sub egida Slovenski PEN, a participat la The 41st International Writers’ Meeting, unde a ţinut o comunicare, intitulată „Issa şi drumul yin înlăuntrul Marii Naturi“, despre figura femeii în haiku-ul clasic japonez.
Ce părere aveţi despre autorii care scriu cu „un picior în lumea de aici şi cu un picior în lumea cealaltă“? Vi se potriveşte sintagma?
Lumea cealaltă? Nu, nici vorbă! Ci lumile multiple. Dubla mea înzestrare, plastică şi literară, m-a făcut întotdeauna să tînjesc spre mai multe lumi. Contradicţiile şi interferenţele celor două domenii şi-au căutat varii modalităţi de expresie lirică şi astfel am publicat pînă în 1997 circa 20 de volume neasemănătoare. Am bulversat într-atît critica literară, încît aceasta m-a pedepsit aruncîndu-mă în boxa suprarealiştilor. În 1997, odată cu volumul Drumul furnicilor, am spart graniţele acestei etichetări, trecînd cu arme şi bagaje în libertatea minimalismului cotidian (în fapt, altă etichetare).
Cărţile ce-au urmat (proză, poezie, teatru) nu mă fac, în nici un caz, un biped sondînd doar două lumi, ci mai curînd
