Gilbert Colobănea are acum 41 de ani şi în adolescenţă se visa inginer constructor. Când a devenit a constatat că nu mai are ce să construiască.
Aşa că s-a „cuplat” cu computerul, un fel de a doua dragoste care s-a transformat într-o afacere, din care probabil ar fi ieşit la pensie, dacă n-ar fi intervenit copilul şi dorinţa de a-l creşte pe el într-o lume normală. Pentru o viaţă în care sistemul medical nu te omoară cu zile, Gilbert a decis să-şi ducă familia peste ocean. După 20 de ani de libertate în România de la anul el va alege emigrarea, ca să fie un om liber într-o societate pe care o consideră „mai normală”.
„Sunt născut în ’68, la Piatra-Neamţ. În decembrie ’89 împlinisem 21 de ani şi eram student în Iaşi, în anul III la „Construcţii”. La momentul acela Revoluţia a fost, pentru mine, precum deschiderea unei porţi către un viitor mai bun. Uram comunismul şi eram dispus să lupt, chiar şi cu arma în mână dacă era nevoie, pentru schimbarea lucrurilor. Din fericire la Piatra-Neamţ nu s-au folosit armele, iar până am ajuns în Bucureşti, luptele deja se încheiaseră.
Trei ani mai târziu aveam o diplomă de inginer constructor, dar nu aveam ce construi.
Singurele „şantiere” erau la casele de vacanţă ale “foştilor” şi a celor din “noul val”. După câteva tentative de a munci “în domeniu”, în ’94 m-am angajat la o firmă de advertising. Atunci l-am cunoscut pe „el”, computerul. Mi-am dat seama că el reprezintă viitorul meu. A fost o dragoste nebună între noi. În câţiva ani am devenit expert: făceam grafică, tehnoredactam orice (cărţi, pliante, broşuri etc.), instalam softuri, schimbam plăci de bază şi procesoare, instalam drivere ş.a.m.d. Ce mai, eram vestit pentru toate.
Apoi, prin ‘98, am descoperit internetul. O altă dragoste. Ne iubim şi acum, dar mai rar. Împreună ne-am făcut şi o firmă. M-am şi căsătorit, di
