Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urban

Publicat in Dilema Veche, marți 29 decembrie 2009 ·

GuessWho, Locul potrivit / Probe audio, distribuit cu Gazeta Sporturilor, 2009.

Poate că n-am înţeles niciodată prea multe din (sub)cultura urbană. Poate că ne-am născut cu toţii la ţară şi am invadat oraşul pe tăcute, cam mulţi şi cam nervoşi, poate că am păstrat un dor tainic pentru găini, gîşte şi raţe, poate că visăm şi acum la porci uriaşi şi la gustul suav de şorici proaspăt. Asta ar fi varianta bună. Varianta mai puţin bună spune că e imposibil ca în 50 de ani de comunism să nu te zdruncini din temelii, să nu capeţi o gîndire şuie, să mai ai deschidere pentru altfel de realităţi. Cel mai probabil e că ambele variante sînt corecte. În orice caz, un lucru e sigur: în 20 de ani de democraţie n-am priceput mare lucru din hip-hop. Succesul lui iluzoriu de la sfîrşitul anilor ’90 ţinea, în definitiv, de o chestiune simplă: înjuratul. Nu prea conta că unii înjurau mai bine, că alţii puneau înjurătura asta în context, că încercau timid să-i dea un sens, o rimă, un beat, iar alţii se mulţumeau să rămînă grosolani şi descopereau fericirea puerilă a bădărăniei ritmate. Cu cît se înjura mai mult, cu atît mai bine. Aparent, prin BUG Mafia, Paraziţii sau R.A.C.L.A., deprindeam gustul pentru hip-hop. Adevărul era însă altul: nu hip-hop-ul era miza, nu lirismul acid sau dilema frustă, nu fondul, ci doar forma, capacitatea de a smulge din inerţie un vocabular cuminte, de a legitima invectivele, de a scoate la lumină frustrările şi mitocănia macho. Hip-hop-ul, aşa cum a fost degustat de publicul larg, nu a fost decît o staţie de tranzit, un substitut de moment în căutarea esenţei supreme. Odată ce această esenţă aşteptată cu înfrigurare a triumfat, odată ce lucrul care trebuia să se întîmple s-a întîmplat, iar poporul a primit ce şi-a dorit, odată ce această chestiune a căpătat şi un nume, manele, lucrurile s-au lămurit, iar gloria hip-hop-ului a început să apună. Rap

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 2 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum o ora
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 39 minute
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Bloomberg, despre culisele discuţiilor de la Paris: SUA oferă reducerea sancţiunilor împotriva Rusiei în cazul unui acord de pace cu Ucraina. Moscova ar păstra teritoriile cucerite, iar aderarea Kievului la NATO ar fi exclusă

News.ro acum 2 ore
SUA au prezentat aliaţilor propuneri pentru a permite un acord de pace între Rusia şi Ucraina, care includ termeni pentru încetarea luptelor, dar şi relaxarea sancţiunilor asupra Moscovei în cazul unei încetări durabile a focului, scrie vineri Bloom

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 3 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

O doctoriţă din Elveţia a fost amendată pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală

News.ro acum 2 ore
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 7 ore
Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zi

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Vremea

București
acum

12°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°