Apropiindu-se de finele primului său an de preşedinţie, Barack Obama a luat decizia foarte îndrăzneaţă de a mări numărul trupelor americane în Afganistan cu pînă la peste 100.000. Criticii de dreapta au remarcat că Războiul Coreean a afectat preşedinţia lui Harry Truman, la fel cum Războiul din Vietnam şi-a pus amprenta pe administraţia Lyndon Johnson. Astfel, Obama riscă să devină al treilea preşedinte democrat al cărui mandat să fie umbrit de un război dificil. Dar criticii de dreapta s-au plîns şi că abordarea politicii externe de către Obama a fost una slabă, prea defensivă, bazată prea mult pe diplomaţie şi imagine (soft power). Şi-au exprimat de altfel îngrijorarea faţă de promisiunea lui Obama de a începe retragerea trupelor americane din Afganistan, la 18 luni de la această operaţiune.Obama a moştenit un mandat încărcat de politică externă: o criză economică globală, două războaie dificile, eroziunea regimului de neproliferare nucleară din Coreea de Nord şi Iran şi deteriorarea procesului de pace din Orientul Mijlociu. Dilema lui Obama a fost cum să balanseze această moştenire dificilă cu încercarea de a crea o viziune nouă despre felul în care America ar trebui să se reconecteze la restul lumii.

Recurgînd la o serie de gesturi simbolice şi discursuri (în Praga, Cairo, Accra, în discursurile din cadrul ONU şi în multe alte părţi), Obama a contribuit la refacerea imaginii, resursa de soft power a Americii. De exemplu, un recent studiu Pew a raportat: „în multe ţări, opinia publică percepe imaginea Statelor Unite ca fiind azi una la fel de pozitivă ca aceea pe care o aveau la începutul decadei de dinaintea mandatului lui George W.Bush“. Ar fi o greşeală să desconsiderăm rolul pe care liderii revoluţionari îl pot juca întru schimbarea contextului unor probleme dificile. Puterea constă atît în impunerea unei agende şi crearea priorităţilor pentru alţii