Femeile plâng mai mult, cu mai puţine reţineri decât bărbaţii, anunţă un studiu german, publicat de săptămânalul francez Le Point. În schimb, până la 13 ani, fetele şi băieţii plâng aproape în aceeaşi măsură.
Mai citeşte şi:
Perna-prieten pentru fetele singure din Japonia
Profesor Elisabeth Messmer de la clinica oftalmologică a Universităţii Ludwig-Maximilian din Munchen a calculat că femeile plâng de 30-64 de ori pe an, în timp ce bărbaţii doar de 6-17 ori.
"Plânsul la femei durează mai mult, are un caracter mai dramatic şi poate înmuia inimile", afirmă specialista. Femeile izbucnesc în plâns atunci când nu se simt "la înălţime", când se confruntă cu situaţii greu de rezolvat sau când îşi amintesc episoade din trecut.
Pe de altă parte, un studiu suedez realizat pe 550 de pacienţi ţinuţi sub observaţie timp de cinci ani, femeile sufereau mai mult de articulaţii dureroase, deşi diferenţa între bărbaţi şi femei nu era semnificativă în privinţa numărului de articulaţii umflate. În afară de durere, cercetătorii au înregistrat diferenţe reale în ceea ce priveşte sănătatea generală, tot în defavoarea femeilor. Forţa musculară mai mare îi face pe bărbaţii care suferă de poliartrită să poată efectua mai uşor diferitele sarcini zilnice.
"Diferenţele ar putea fi legate de percepţia mai acută a durerii, şi nu numai de inflamaţie", a explicat Monica Ahlmen de la Spitalul Universitar Sahlgrenska din Goteborg (Suedia).
Femeile trebuie tratate "mai atent decât bărbaţii", spun specialiştii, care consideră că ar trebui acordată mai multă atenţie diferenţelor.