Inginerul Radu lucra în 89 la una din mândrele uzine ale regimului comunist: Uzina de la Colibaşi. Conducea, firesc, o Dacia nouă.
Luptase câteva luni pentru obţinerea unui apartament la Bucureşti plus o repartiţie în întâiul oraş al ţării. La scurt timp nimic din toate victoriile lui n-a mai contat. Cariera cu care se mândreşte azi e în asigurări, concediile sunt numai în străinătate, iar maşinile, musai străine. Totuşi, deşi admite că personal are tot ce-şi doreşte, spune că se gândeşte serios la emigrare din cauza „contextului socio-politic”.
„Am 47 de ani, sunt din Bucuresti şi sunt căsătorit . În 1989 eram inginer stagiar la Automobile Colibaşi. Îmi luasem Dacia 1300 nouă , eram căsătorit şi aveam un copil de 2 ani. Îmi aranjasem revenirea în Bucureşti la terminarea stagiaturii , urmă să primesc casă, dar…a venit “revoluţia” şi ... Am luptat vreo 3 ani să primesc o casă de la primărie.
Ce am făcut în ultimii 20 de ani? Am divorţat şi am împărţit tot: casa , maşina , bani, lucruri ,totul. Şi anul 1999, cel cu eclipsa de soare , a fost unul foarte greu în prima parte (eram şomer , aveam de dat pensie alimentară cam 80% din ajutorul de somaj , deeeee asta este justiţia la noi, cam oarbă) mi-au murit două persoane dragi ( tatăl şi bunica ) în decurs de 3 luni, dar am fost căutat de cei de la ING şi a ieşit şi soarele pe strada mea.
După momentul 1999 totul a mers bine. Aveam o Dacie moştenită de la tatăl meu, şi am început să-mi schimb maşinile una după alta, la început maşina străină second-hand şi apoi maşini străine noi. La 3 luni după începutul activităţii la ING am reuşit un revelion de vis la Viena , iar din acel an am reuşit mereu să fac concediile în străinătate.
În 2008 m-am recăsătorit şi am reuşit să ajung şi în America . Nu pot să spun că îmi doream , dar nişte prieteni ne-au invitat la ei şi
