Acciza totală pentru ţigarete a fost stabilită la 74 euro/1000 de ţigarete, prin hotărâre a Guvernului. Acest nivel este prevăzut de prevederile Codului Fiscal, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2010. Sursa: Arhiva EvZ
Astfel, prin actul normativ adoptat de executiv s-a stabilit structura accizei totale, respectiv de 48,50 euro/1000 de ţigarete acciza specifică, plus acciza ad valorem de 22% aplicată preţului maxim declarat de vânzare cu amânuntul.
Această structură a avut în vedere evoluţia categoriei de preţ cea mai vândută pentru ţigarete în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2009, precum şi acciza ad valorem prevăzută în calendarul negociat cu Comisia Europeană pentru atingerea nivelului minim al accizei impus prin directivele comunitare în domeniu.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Graţiela Iordache, noua structură a accizei totale pentru ţigarete a fost discutată şi agreată cu producătorii de ţigarete.
Limite
Cei care se gândesc că se vor putea aproviziona cu ţigări mai ieftine din magazinele duty-free trebuie să ştie că nu vor mai putea cumpăra decât cel mult 200 de ţigarete, 100 de ţigări, 50 de ţigări de foi şi 250 de grame tutun de fumat, după ce Executivul a decis limitarea cumpărărturilor din aceste unităţi.
În ceea ce priveşte băuturile spirtoase, cantitatea maximă permisă va fi limitată la 2,5 litri. De asemenea,vor putea fi cumpăraţi cel mult 20 de litri de vinuri şi băuturi fermentate, 25 de litri de bere şi 5 litri de produse intermediare.