Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul dă afară câteva mii de profesori. Sindicatele ameninţă cu greva generală.

Publicat in rfi, marți 29 decembrie 2009 ·

Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care numărul maxim de posturi din învăţământul preuniversitar a fost diminuat cu 10 la sută faţă de nivelul din 2004. Tăierea posturilor se va face în două etape: până la 31 august şi apoi până la 31 decembrie. Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care numărul maxim de posturi din învăţământul preuniversitar a fost diminuat cu 10 la sută faţă de nivelul din 2004. Tăierea posturilor se va face în două etape: până la 31 august şi apoi până la 31 decembrie. Numărul maxim de posturi finanţat pentru învățământul preuniversitar de stat va scădea, în 2010, cu 15.000, de la 321.677 în intervalul ianuarie-august, la 306.677, în septembrie-decembrie, potrivit unei ordonanţe de urgenţă, publicată marţi, 29 decembrie, în Monitorul Oficial. Cel mai semnificativ ar urma să scadă numărul maxim de posturi finanţat din bugetele proprii ale consiliilor judeţene, de la 307.159, la 292.544. Numărul maxim de posturi din învăţământul preuniversitar finanţat din bugetele consiliilor locale va scădea de la 14.518, în ianuarie-august, la 14.133, în septembrie-decembrie. Măsura a stârnit protestele sindicatelor: acestea ameninţă cu greva generală, dacă guvernul nu renunţă la reducerea posturilor bugetate. Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar mai avertizează că vor face apel la justiţie, prin intermediul Avocatului Poporului, pe motiv că nu au fost consultaţi cum cere legea înainte de luarea acestei decizii.

Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care numărul maxim de posturi din învăţământul preuniversitar a fost diminuat cu 10 la sută faţă de nivelul din 2004. Tăierea posturilor se va face în două etape: până la 31 august şi apoi până la 31 decembrie. Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care numărul maxim de posturi din învăţământul preuniversitar a fost diminuat cu 10 la sută faţă de nivel

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 3 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum o ora
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 4 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 4 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 4 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 28 minute
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Vremea

București
acum

lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

10°
lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

1°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°