Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Hairstiliştii, cei mai buni prieteni ai ploieştencelor, de Revelion

Publicat in Adevarul, marți 29 decembrie 2009 ·

Pentru a se asigura că vor fi cu adevărat fermecătoare în noaptea dintre ani, ploieştencele au luat cu asalt saloanele de înfrumuseţare din municipiu, acordând atenţie maximă coafurii, machiajului şi manichiurii.

Nici urmă de criză economică la centrele de înfrumuseţare din Ploieşti, la sfârşit de an. Acestea sunt supraglomerate. Femeile s-au programat cu două săptămâni înainte ca să fie sigure că prind un loc pe scaunele stiliştilor în ultimele zile din 2009. Doamnele şi domnişoarele care nu s-au îngrijit din timp să-şi rezerve o oră la coafor au slabe şanse să mai găsească liber la cele peste 25 de saloane de hair-stiling şi machiaj existente în municipiu, chiar dacă sunt dispuse să ofere un preţ dublu faţă de cel practicat în mod normal. Vor lucra la foc continuu La Salonul "Anjolie", situat pe strada Săpunari nr. 7A, profesioniştii în domeniul înfrumuseţării vor lucra până seara târziu, până în ultima zi din an, ca să le facă pe doamne şi pe domnişoare să strălucească de frumuseţe. Şi în ziua de 31 va fi cam aceeaşi situaţie, stiliştii fiind angajaţi să vopsească şi să bucleze părul doamnelor şi domnişoarelor până la ora 18.00. "Se poate spune că lucrăm la foc continuu. Respectăm dorinţele clientelor în materie de coafuri, însă, de multe ori intervenim cu mici retuşuri, pentru ca podoaba capilară să arate perfect. Anul acesta se poartă coafurile asimetrice, părul cât mai natural, cocurile foarte bine finisate, extrem de simple" a precizat Angi Gherasim, hairstylist cu experienţă în realizarea unor look-uri de senzaţie. Un alt salon des vizitat în aceste două zile este centrul VENUS, situat lângă Galeriile Comerciale din centrul Ploieştiului. Aici, de dimineaţă şi până seara lucrează 20 de coafeze, patru manichiuriste, şase cosmeticiene şi tot atâţia maseuri. "Ne întrebăm clientele despre ţinutele pe care le vor îmbrăca în noaptea dintre ani. Contează foa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 13 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-7°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°