Amatorii sporturilor de iarnă care s-au plictisit de pârtiile de pe Valea Prahovei şi din Poiana Braşov au, de ieri, o alternativă într-o zonă la fel de pitorească.
În comuna Drăguş, la opt kilometri de Mănăstirea Sâmbăta, a fost inaugurată o pârtie modernă. Noul domeniu schiabil din Munţii Făgăraş este dotat cu telescaun, tunuri de zăpadă şi instalaţie de nocturnă.
Pentru cei care nu au schiuri, există un centru de închirieri. Preţul pentru un echipament complet variază între 20 de lei, pentru copii, şi 30 de lei, pentru adulţi. Pentru patru urcări cu teleschiul, turiştii trebuie să plătească doar 10 lei.
Pârtia, în care a fost investit un milion de euro, a fost realizată în parteneriat cu un investitor privat. Localnicul, care a plecat în urmă cu peste două decenii în străinătate, s-a întors în ţară hotărât să investească în satul natal.
„Lucrările au început în luna august şi am reuşit să le finalizăm în acest sezon. Noi am suportat aproximativ 25% din investiţie: am pus la dispoziţie terenul şi am realizat reţeaua de electrificare până la pârtie", a declarat viceprimarul de la Drăguş, Dorel Bobeică.