Din pragul celor 59 de ani, Elena Balotă priveşte la ultimii 20 în general cu mulţumire. N-a călătorit, cum visa în 1989, dar şi-a folosit puterea imaginaţiei pentru asta, citind. Şi-a dorit să scape de privaţiunile profesionale şi materiale ale epocii, şi-a închipuit că după căderea comunismului va intra într-un fel de Rai de bun simt. Admite că azi nu se află în Rai, dar zice că are compensaţii, măcar personale, pentru asta.

„Am 59 ani, sunt născută în judeţul Teleorman, şi de 40 de ani locuiesc în Bucureşti. Sunt căsătorită şi am două fete majore. Am absolvit Şcoala Sanitară Postliceală şi sunt asistentă medicală (acum în prag de pensionare).

În 1989 aveam 39 de ani, nu aveam proprietăţi sau averi, dar aveam o familie şi foarte multe idealuri. Visam să călătoresc şi să am acces la informaţii culturale, spirituale din alte ţări, să am acces la muzică, la literatură, la filme, să cunosc lumea pe care nu apucasem să o cunosc. Tot orizontul nostru cultural se rezuma la ceea ce venea din fosta URSS, chiar dacă am avut acces la literatura clasică. Era un orizont limitat. Visam la un anumit grad de bunăstare materială tradus prin lucruri de fapt esenţiale, elementare – haine de bună calitate, o casă, o maşină, hrană bună. Visam să scap de obişnuita şi nedespărţita “sacoşă” cu care ma întorceam în mână de la serviciu, să fiu şi eu o doamnă cu geanta pe mână şi atât. Visam să lucrăm în locuri civilizate, fără privaţiuni profesionale şi îmi doream ca fetele mele să aibă acces la un sistem de învăţământ performant şi să aibă deschidere către lume, să se plimbe mult, să cunoască mulţi oameni, să practice meseriile pe care şi le doreau.

Sistemul medical, fără progrese remarcabile în 20 de ani

Aşa cum mi-am dorit, am avut acces la orice formă de cultură, în special la cărţi, pe care le iubesc aproape “organic”. Am reuşit să-mi potolesc