Inginerul Constantin Roşca are azi 59 de ani, trei copii pe care-i lasă să-şi urmeze visele şi o firmă care-i oferă bani şi satisfacţii profesionale. A lucrat toată viaţa în industria textilă, unde crede că, dacă n-ar fi venit Revoluţia, ar fi îmbătrânit ca simplu şef de secţie.

Acum a ajuns patronul fabricii, e mulţumit că a avut ocazia să dovedească tot ce-i poate capul, chiar dacă a trecut şi pe la DNA, şi constată, zi de zi, că “organele” care-i vin în control au aceleaşi tactici securistice ca pe vremuri. Spune că are bani suficienţi pentru o viaţă, că nu vrea să fie milionar de carton, dar e nemulţumit că ţara n-a evoluat cum s-ar fi aşteptat, că tânăra generaţie nu vine cu mentalităţi noi ca să-i schimbe pe ei, pe cei bătrâni şi comunişti

“În 1989 eram inginer la o fabrică de textile din Bucureşti, şeful unei secţii. Pe vremea cealaltă în industria textilă nu prea se promovau decât femeile şi de aceea nu cred că aş fi ajuns atunci să mă realizez. Nu mă refer neapărat la funcţie, ci nu ştiu dacă aş fi reuşit să dovedesc ce am eu în cap, ce am învăţat la facultate la Iaşi, la Institutul Politehnic, Facultatea de chimie textilă.

Aveam 39 de ani în 1989, eram căsătorit şi aveam trei copii. Înainte de 89 era greu pentru generaţia mea, pentru că era decretul care interzicea femeilor să facă avort. Controlul ăsta era ceva incredibil, te aducea în stare că şi atunci când îţi doreai copii nu-i mai aveai, pentru că îţi inducea o frică teribilă de sarcină. Dar soţia mea a dorit să avem copii, aşa că avem o fată şi doi băieţi gemeni.

Securitatea era mai blândă ca DNA-ul

Azi sunt directorul fabricii, privatizată între timp, sunt şi acţionar majoritar şi pot să spun, cu bucurie, că am reuşit să facem faţă la concurenţa chinezească şi să rezistăm. Nu e puţin lucru acum, când în România industria textilă e terminat