La sfârşitul acestui an, privesc spre viitor cu încredere, chiar dacă nu mă aştept să se producă miracole. Unul dintre miracolele care ar trebui să se producă ar fi demararea discuţiilor pe marginea viitoarei Legi a Lustraţiei. Măcar, aşa, onorific.

De altfel, mai toţi cei pe care o Lege a Lustraţiei i-ar fi scos, pe bună dreptate, în afara cercurilor politice şi administrative de nivel înalt ar fi fost de acord cu orice, dar după ce şi-ar fi umplut bine buzunarele. Ei bine, şi le-au umplut! Atunci - mă întreb - de ce sunt atât de furioşi? Cred că din cauza oboselii de peste an.

Un alt miracol cu şanse puţine de a se produce ar fi reformarea clasei politice. Această reformă nu presupune înlocuirea unei întregi clase politice, ci schimbarea mentalităţii şi a modului de abordare. Nu încetez a mă minuna când văd prin conducerea unor partide indivizi necalificaţi nici măcar pentru o treabă de rutină, uşurică şi cu rezolvarea gata inclusă în provocare. Cât despre politicienii care-şi fac vânt prin teritorii... greu de înţeles! E plin internetul de tâmpeniile pe care le debitează, inepţiile pe care le cântă voioşi şi minciunile stângace, dobitoceşti, pe care le incantează ca tonomatele.

Un al treilea miracol se referă la o resurecţie morală. Complicată în partea ei instituţională, simplă în partea ei individuală. E atât de greu să recunoşti că nu poate fi numit bine binele pe care l-ai trăit cu preţul vieţii altora? Probabil că-i greu şi de aceea e nevoie de-o "resurecţie". S-ar mai aşeza noţiunile, s-ar îndrepta istoria şi comuniştii de pension n-ar mai avea atâta public care să se zgâiască la ei, râzând prosteşte.

Aşadar, din punctul meu de vedere, România ar trebui să aibă parte nu atât de-o creştere economică fulminantă, cât de apariţia unor miracole care s-o transforme dintr-o ţară a nimănui şi-a tuturor într-o ţară a român