Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei de proximitate din cadrul secţiei 2 ale-au vorbit constănţenilor despre infracţiunile care se comit în această perioadă şi le-au împărţit pliante.
Acţiunea poliţiştilor s-a desfăşurat în incinta unui centru comercial de pe raza secţiei 2 Poliţie care a vizat persoanele aflate la cumpărături. Oamenii au fost sfătuiţi să acorde o atenţie deosebită protecţiei bunurilor personale, mai ales atunci când se află în zonele aglomerate sau în mijloacele de transport în comun pentru prevenirea furturilor din buzunare. Pentru prevenirea furturilor din autoturisme, acestora li s-a recomandat să nu lase în interior detectorul radar, GPS-ul, interfaţa radio CD-ului auto, telefoane mobile sau alte bunuri de valoare chiar şi atunci când părăsesc autoturismul pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Pentru copiii care merg la colindat, părinţii au fost informaţi să-i sfătuiască pe cei mici, să se deplaseze în grup, să nu intre în scări neiluminate sau în locuinţele cetăţenilor şi să nu poarte la vedere telefoanele mobile. Atenţie sporită a fost recomandată şi pentru prevenirea furturilor din locuinţe.
Recomandări şi de la pompieri
Specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța recomandă locuitorilor să respecte măsuri de prevenire a incendiilor. Să nu se folosească artificiile, petardele, rachetele şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc şi pe terase. Astfel de activităţi se vor desfăşura în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare, în aer liber, la distanţe de siguranţă faţă de oameni, clădiri, arbori şi autovehicule.Să nu se permită copiilor utilizarea unor asemenea mijloace pirotehnice. La părăsirea locuinţei asiguraţi-vă că nu aţi lăsat focul aprins, aparatură elect