Însărcinatul cu afaceri al României în Singapore, Silviu Ionescu, ar fi vinovat pentru două accidente rutiere produse la 15 decembrie în statul asiatic, soldate cu un mort şi trei răniţi.
Informaţia a fost publicată de publicaţia asiatică The Temasek Review. Potrivit acestei surse, Silviu Ionescu este de negăsit de la producerea accidentului.
Se pare că diplomatul român a susţinut că maşina i-a fost furată şi, implicit, că autorii accidentului sunt hoţii. Totuşi, potrivit unei publicaţii din China, furtul a fost raportat abia la 40 de minute după accident, element care aruncă bănuielile asupra românului.
Poliţia din Singapore spune că ancheta continuă. Cele două accidente au avut loc în urmă cu două săptămâni în regiunea Bukit Panjang, când şoferul unui Audi negru a accidentat în patru persoane care circulau regulamentar. Patru persoane au fost rănite. După câteva zile, una dintre acestea a murit.
Potrivit Temasek Review, autorităţile din Singapore nu l-au considerat pe Ionescu principalul suspect pentru accident şi nu i-au reţinut paşaportul. Unul dintre răniţi, precum şi un martor, acuză autorităţile din statul asiatic că l-au ajutat pe român să scape de aceste probleme.
CITIŢI ŞI:
Maşină a ambasadei României, implicată în două accidente