Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista de aşteptare pentru viaţă-Revista presei

Publicat in Adevarul, marți 29 decembrie 2009 ·

Sute de sătmăreni grav bolnavi, care au nevoie de transplanturi de rinichi, inimă, ficat sau măduva, s-au înscris pe listele de aşteptare ale centrelor medicale şi rata şomajului din judeţ ajunge în câteva zile la 6,5%, scriu ziarele locale în ediţiile de azi.

Din nefericire, sătmărenii care au nevoie de un transplant au din ce în ce mai puţine şanse din cauza numărului infim de donatori. Şi toate acestea datorită ideilor preconcepute ale aparţinătorilor persoanelor aflate în moarte clinică, care constituie sursa de prelevare a organelor. Astfel, sătmărenii puşi în situaţia de a-şi da acceptul cu privire la prelevarea de organe de la cei dragi refuză cu îndârjire acest lucru. Majoritatea aparţinătorilor se gândesc fie la faptul că poate pacientul nu ar fi dorit asta, fie la faptul ca acesta s-ar putea trezi din comă, deşi li se spune clar că fără activitate cerebrală speranţele sunt nule. În aceste condiţii, nici nu este de mirare că în ultimii ani doar 12 sătmăreni au beneficiat de transplant de organe, fie la spitale din ţară, fie la cele din străinătate, titrează Gazeta de Nord Vest.

Firmele aleg disponibilizările individuale

Se preconizează o creștere a ratei șomajului la 6,5% până la sfârșitul acestui an, urmare a disponibilizărilor anunțate. Lista actualizată a disponibilizărilor colective în luna ianuarie este următoarea: SC Construcții Drumuri 33 persoane, SC GSM Construct 20 persoane, SC Bocons 32 persoane, SC Tarr 43 persoane, SC Trum 50 persoane, SC C.I.T. 21 persoane, SC Adalin 18 persoane, SC Samgec 17 persoane, SC Poszet 13 persoane, SC Nord Construcții 33 persoane. Conform Codului Muncii, disponibilizările sunt considerate colective atunci când se trimit în șomaj cel puțin 10 persoane dacă unitatea are între 20 și 100 de angajați, cel puțin 10% dacă angajatorul are în unitate între 100 și 300 de persoane, respectiv 30% sa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kris Kristofferson, star al muzicii country, a murit la 88 de ani

Mediafax acum 7 minute
Un reprezentant al artistului a declarat că acesta a murit sâmbătă „în linişte” la domiciliul său din Hawaii, înconjurat de familie, scrie BBC. „Vă mulţumim că l-aţi iubit atâţia ani, iar când veţi vedea un curcubeu, să ştiţi că ne zâmbeşte tuturor”

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 11 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Stare de alertă ”ridicată”. Taiwan a detectat lansări de rachete în China

Ziare.com acum 6 ore
Taiwanul a anunţat duminică, 29 septembrie, că se află în stare de alertă ridicată după ce a detectat lansări de rachete în interiorul teritoriului Chinei "în mai multe valuri ”, la câteva zile după ce chinezii au testat o rachetă balistică intercon

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Care crede că este secretul longevității sale și cum își amintește de Ceaușescu

Libertatea acum 8 ore
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat într-un nou podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii Ionuț Vulpescu că zâmbetul unui om arată „o calitate profund umană, empatia”, dar și „o formă de inteligență” și a precizat că secret

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum 10 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

Microbuz cu copii, implicat în accident rutier în judeţul Mureş

News.ro acum 8 ore
Un microbuz cu 17 copii şi cinci adulţi a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Mureş, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital. ”Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi cu puţin timp în urma pentru asig

La Liga: Atletico Madrid-Real Madrid 1-1. Meciul, întrerupt 20 de minute

Mediafax acum 7 minute
La scurt timp după ce Eder Militao a deschis scorul pentru Real în minutul 64, portarul oaspeţilor, Thibaut Courtois, s-a plâns oficialilor că fanii din spatele porţii sale aruncau cu obiecte pe teren. Un anunţ a fost făcut prin sistemul de sonoriza

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum 11 ore
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

8°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

11°/21°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

10°/19°
Timisoara
acum

lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

13°/19°