De pe 31 decembrie pe 1 ianuarie: „în sat, noaptea aceasta este o verigă, mijlocul unui lanţ compus din 12 zile şi 12 nopţi, perioadă în care oamenii lasă totul deoparte şi se ocupă cu toată seriozitatea de timp. Îl restaurează, îl regenerează, într-un cuvînt fac tot ce se poate ca să-l repare – pentru că există semne clare că timpul s-a stricat. Dacă n-ar face-o, s-ar sfîrşi lumea. (...). Satul tot e în mişcare. (...). Varietatea obiceiurilor e foarte mare – (...) – oamenii (...) ung pragul casei, al grajdului şi al şurii cu usturoi, tinerii umblă din casă-n casă cu urări, ţiganii colindă cu Vasilica, fetele şi feciorii încearcă să-şi cunoască ursitul, bătrînii iscodesc cum vor fi lunile anului şi recoltele... Tot acum pomii care nu au rodit sînt ameninţaţi cu tăiatul, cerul se deschide, vitele vorbesc între ele, comorile ard... Se spune că în noaptea de Sfîntul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru o clipă. Oamenii cu noroc apucă să-l vadă pe Dumnezeu aşezat, împreună cu Sfîntul Nicolae, la o masă luminată“.
Aşa sună o parte din descrierea nopţii dintre ani în cartea Irinei Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998). Trecerea în noul an, la sat, era diferită de revelionul de la oraş, cu „şampanie, artificii, exuberanţă, paiete“. Sau, mai bine zis, era altfel – lumea rurală împrumutînd şi ea destule caracteristici ale fastului urban. Or, din contră, cea urbană devine, peste noapte, „tradiţională“ pe alocuri. De pildă, oferta hotelului As din Borşa este un exemplu relevant de „pachet mixt“ ruralo-urban: „29.12.2009 – welcome coctail (sic!) (cu gustare rece maramureşeană cu diverse băuturi tari şi fine, palincă, afinată, cozonac), urmată de cina tradiţională maramureşeană (muzica DJ) / 30.12.2009 – mic dejun (bufet suedez); cină maramureşeană / 31.12.2009 – mic-dejun (bufet suedez); masă festivă de Revelion, muzică cu orchestră + DJ / 01.