Cristina U. are 33 de ani şi a dat acum câţiva ani Bucureştiul pe Viena. A copilărit cu cozile la carne, portocale şi bomboane cubaneze, dar a beneficiat şi de deschiderea de după 89, călătorind şi desăvârşindu-şi studiile oriunde în lume unde i s-au invit oportunităţi.

Pune pe prim plan familia, copilul şi prietenii şi, deşi nu şi-a dorit să emigreze, spune azi că se înclină în faţa Austriei, care îi dă linişte şi echilibru, şi îi e frică de România.

„Mă numesc Cristina U., am 33 de ani, sunt din Bucuresti, unde am absolvit şi Facultatea de Filologie. Am făcut şi un Master în Studii Culturale la Bucureşti şi în Management Cultural la Viena. Sunt căsătorită şi am o fiică.

În decembrie 1989 aveam 13 ani, eram în clasa a 8 a, mă pregăteam cu sârg pentru treapta I, ca orice tocilar care se respectă. Idealul meu în 1989: să iau cu succes treapta I. Am avut o copilărie fericită, perfect protejată de orice fel de necazuri materiale sau spirituale pe care le-au suferit părinţii mei din cauza regimului. Am fost deprinsă să savurez şi să mă distrez pe cinste alături de alţi copii la cozile pentru portocale, banane, ciocolată chinezească, bomboane cubaneze, carne ... Am petrecut evident în ţară concedii şi tabere de neuitat la munte şi la mare, tot ceea ce era legat de străinătate mă interesa numai informativ.

Deci, din punctul meu de vedere în acea clipă totul era în echilibru perfect, nu cunoşteam altceva şi nu-mi doream altceva, chiar dacă părinţii mei visau la o altă viaţă “dincolo” şi ascultau cu inimile strânse “Europa Liberă” şi se uitau cu jind la poze din Germania, Franţa, SUA, Israel şamd şi citeau cu nesaţ reviste şi ziare învechite din afară, strecurate prin nu ştiu ce cunoştiinţe în ţară.

Realizări: Prietenii, familia şi călătoriile

Momentul 1989 a reprezentat evident o zdruncinare şi sch