În ultimele săptămâni, băncile au început mai întâi timid, apoi din ce în ce mai vizibil să ieftinească împrumuturile acordate persoanelor fizice. Din păcate, doar clienţii noi beneficiază de aceste reduceri, în timp ce persoanele care au apucat deja să se împrumute la costuri mult mai mari cu ceva timp în urmă, ar putea deja să se refinanţeze.
Băncile româneşti au început să facă mişcări bruşte în ajustarea dobânzilor la credite după o perioadă lungă, în care singurul motiv pentru care finanţările păreau mai ieftine era scăderea indicilor de referinţă Euribor sau Robor.
În prezent, creditele acordate de băncile mari devin mai ieftine cu până la 2 puncte procentuale peste noapte, în avantajul celor care au "apucat să întârzie" câteva zile cu depunerea dosarului.
Intenţiile de ieftinire nu au fost anunţate, astfel încât cei care s-au grăbit cu documentele au simţit pe propria piele ce înseamnă să fii ghinionist.
Mişcări ample de ieftinire a creditelor
Se pare că nici atunci când vine vorba de scumpiri, dar nici în cazul ieftinirii creditelor, bancherii nu glumesc. Doritorii de împrumuturi au putut vedea, cu o intensitate mai degrabă caracteristică Bursei, cum marjele aplicate peste Euribor şi Robor scad văzând cu ochii. Una dintre băncile care în ultimele luni a început ofensiva ieftinirii finanţărilor acordate populaţiei a fost UniCredit Ţiriac Bank. Prima oară, pe 12 noiembrie, banca a decis să taie 1,55 procente din marjele de dobândă aferente creditelor ipotecare şi imobiliare în euro. Pe 7 decembrie, UniCredit a mai coborât cu 1,5 puncte procentuale marjele de dobândă atât pentru creditele cu ipoteca în euro, cât şi pentru cele în lei.
BRD a mers pe o singură corecţie sănătoasă a costurilor percepute în urmă cu câteva zile. Creditele pentru locuinţă s-au ieftinit cu până la 2,5 procente atât la lei, cât şi la e