Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinii Ce asteptam de la noul ministru al Educatiei

Publicat in Ziare.com, miercuri 30 decembrie 2009 ·

De ani buni, asociatia EDU CER urmareste fenomenul educational din Romania. Chiar inaintea comisiei prezidentiale, condusa de Mircea Miclea, am pus diagnosticul: sistemul educational si de formare profesionala a ramas incremenit in tiparele comuniste, corupt si ineficient.

Comisia Miclea a adaugat: irelevant, inechitabil si de slaba calitate. Insulele de excelenta, din invatamantul preuniversitar si universitar, nu pot anula oceanul de incompetenta si impostura in care se scalda aceste sisteme.

S-au scris hectare de proza pe aceasta tema, astfel incat prefer sa-mi indrept privirile spre viitor. Avem acum o noua putere, presedinte, premier si ministru al Educatiei, avand aceleasi convingeri si idealuri si un noian de promisiuni.

Noul ministru al Educatiei are in fata sa trei drumuri:

1. Sa se "solidarizeze" cu sistemul, sa-l apere si protejeze, sa ceara bani, asa cum o closca sau o mama isi apara odraslele, chiar daca sunt lenese, proaste, urate si, vai, pe deasupra si furacioase. Sa asigure plata salariilor fara sa se intrebe pentru ce sunt platite aceste salarii. Sa nu vada ca banii destinati Educatiei dispar ca apa in nisip, fara sa lase urme, altfel decat in buzunarele initiatilor. Sa pastoreasca un domeniu in care nimeni nu da socoteala de nimic.

2. Sa incerce sa reformeze sistemul cu "binisorul", sa nu-l "destabilizeze", sa nu-l "sifoneze". Este exact ce-au incercat si alti ministri, dnii Mircea Miclea si Mihail Hardau, insa si-au dat seama repede ca "sistemul" isi sapa propriile transee de supravietuire, de conservare a privilegiilor, de aparare a profitului obtinut pe seama bugetului de stat si naivitatii elevilor si studentilor. Ipocrizia, impostura, mistificarea si trucarea adevarului au fost arme de succes pentru mentinerea status-quo-ului, atat de profitabil. Alti ministri, Ecaterina Andronescu si

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șocant! Fotbalistul Aaron Boupendza, fost la Rapid București, a murit la 28 de ani

Ziua Constanta acum 36 minute
O veste șocantă a venit din China: a murit, la doar 28 de ani, fotbalistul Aaron Boupendza, fost, până de curând, la Rapid București! Atacantul gabonez se transferase în luna ianuarie a acestui an la formația chineză Zhejiang FC, iar Fanatik scrie c

Când ajunge în România Sfânta Lumină de Paște 2025

HotNews acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a anunţat Patriarhia Română, potrivit News.ro. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România

Ciolacu anunţă un nou mecanism de decontare a voucherelor de vacanţă

Mediafax acum 37 minute
„Apropăm azi şi normele de accesare a voucherelor de vacanţă cu un mecanism simplu de decontare”, spune premierul în deschiderea şedinţei de Guvern. Conform acestuia, beneficiarii vin cu o declaraţie pe propria răspundere că au pus de la ei cei 800

Sondaj IRSOP - Finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan. Crin Antonescu, pe locul 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 25 minute
Datele unui sondaj IRSOP făcut public miercuri indică o finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan, pe locurile 3 şi 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale fiind în ordine Victor Ponta şi Crin Antonescu. George Simion ar fi votat de

Ciolacu: Românii au investit în titluri de stat, în acest an, aproape 17,5 miliarde de lei

News.ro acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că românii au investit în titluri de stat, de la începutul acestui an, aproape 17,5 miliarde de lei, el afirmând că acest lucru arată încrederea românilor în evoluţia eco

Joe Biden îi dă replica lui Donald Trump în primul său discurs ca fost președinte: „Atât de multă distrugere”

Libertatea acum 4 ore
Fostul președinte SUA, Joe Biden a răspuns atacurilor lui Donald Trump, în primul său discurs de când a plecat de la Casa Albă, relatează AFP.

Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România, găsite incompatibile de către ANI/ Acestea aveau simultan şi alte funcţii, contrar legii

News.ro acum 2 ore
Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România au fost găsite incompatibile de către Agenţia Naţională de Integritate. potrivit ANI, cei şase îndeplineau simultan şi alte funcţii, cum ar

Cristian Tudor Popescu, reacție vehementă după anunțul CNSAS privind declarația scrisă dată de Crin Antonescu la Securitate. „O mizerie”

HotNews acum 4 ore
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat marți seara, într-o intervenție la B1 TV lansarea unei „știri” despre Crin Antonescu privind declarația dată la Securitate în legătură cu un prieten, pe care o consideră lipsită de fundament. „Acest f*ck

Registrul Auto Român, avertisment asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet: Nu vă lăsaţi „seduşi” de poveşti imaginare şi dezinformări! Verificaţi!

News.ro acum 50 minute
Reprezentanţii Registrului Auto Român avertizează asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet, care vehiculează „modificări bombă” ale legislaţiei din domeniul rutier, mituri despre maşini sau fenomene închipuite care au

SUA vor să îşi închidă aproape 30 de ambasade şi consulate, inclusiv în Europa

HotNews acum o ora
Administraţia preşedintelui Donald Trump propune închiderea mai multor ambasade și consulate care sunt situate, în principal, în Europa şi Africa, potrivit CNN și Reuters. Aproape 30 de ambasade şi consulate ar urma să fie închise, în ţări din Europ

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/28°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/23°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

10°/28°
joi

12°/25°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
mie.

11°/24°
joi

14°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/20°