După două săptămâni de la încheierea campionatului, pe adresa clubului din Gruia nu a sosit decât o ofertă, foarte mică, portivit preşedintelui Iuliu Mureşan
Patronul Arpad Paszkany şi-a fixat o nouă politică pentru această perioadă de mercato. Doreşte să valorifice din plin cota jucătorilor, iar sumele provenite din vânzarea acestora să-i acopere găurile mari din buget, provocate de investiţile din ultimii ani. Acesta i-a trasat ca principală sarcină preşedintelui Iuliu Mureşan, ca prin intermediul impresarilor să le găsească echipe jucătorilor mai bine cotaţi. Kone, Didi, Culio şi Traore, sunt principalele nume vizate pentru un transfer, dar deocamdată ofertele întârzie să apară.
Arpad Paszkany a recunoscut public în urmă cu aproape două săptămâni faptul că jucătorii nu au oferte, iar de atunci situaţia a rămas neschimbată. Ivorianul Lacina Traore, care a avut o ascensiune fulminantă în ultimul an, are cele mai mari şanse de semna un contract în Occident, deşi suma oferită pentru el este mult prea mică în comparaţie cu pretenţiile clubului.
Preşedintele Iuliu Mureşan a explicat motivul pentru care atacantul nu va fi lăsat să plece la Napoli, singura echipă interesată de el, pentru doar două milioane de euro: „Traore este un jucător foarte tânăr şi valoros. Nu putem să-l lăsăm să plece aşa, pe sume mici. El are singura ofertă concretă dintre jucătorii noştri, dar deocamdată nu vă pot dezvălui echipa care-l doreşte. Nu ştiu dacă vom continua negocierile, pentru că suma oferită este mult prea mică. Îl vom ceda numai dacă oferta este convenabilă şi pentru club”, a declarat acesta.
Didi spre Leixoes, Mara spre Steaua, dar sub formă de împrumut
Doi dintre jucătorii CFR-ului se află foarte aproape de a-şi găsi angajamente la alte cluburi, dar numai sub formă de împrumut. Bogdan Mara, primul fotbalist pus pe liber de conducerea „vişi