Wall Street Journal publică astăzi un articol dedicat traziţiei din România, bazat pe o carte scrisă de un fost amabasador al Statelor Unite la Bucureşti şi un jurnalist al ABC News.
Soţii James Rosapepe şi Sheilah Kast cred că, la 20 de ani de la căderea lui Ceauşescu, "România a devenit noua Italie". Explicaţiile se leagă de modul în care cele două state au scăpat de dictatori, latinitate, "relaţiile paşnice cu minorităţile şi vecinii", corupţie şi creativitate artistică şi cultură. Rosapepe, în vârstă de 58 de ani, s-a născut pe pământ italian, la Roma.
"România a parcurs un drum lung într-un timp scurt"
"În aceşti ultimi 20 de ani, cu sprijin din partea Americii şi a Europei de Vest, ambele (n.r. România şi Italia) au devenit deplin democratice, mult mai prospere şi membri relevanţi în Uniunea Europeană şi NATO", scriu cei doi.
România ocupă locul 71 într-un clasament al nivelului de corupţie, cu doar opt poziţii mai jos faţă de Italia. Această problemă se adaugă celei cauzate de moştenirea comunistă, cred Rosapepe şi Kast.
"Chiar dacă a ieşit din comunism într-o situaţie mai gravă decât cea a tututor sateliţilor sovietici, România a parcurs un drum lung într-un timp relativ scurt. A atras peste 100 de miliarde de dolari în investiţii directe", se menţionează în articolul care rezumă cartea "Dracula Is Dead: How Romanians Survived Communism, Ended It, and Emerged Since 1989 as the New Italy".
Tigrul Balcanilor
Rosapepe remarcă creşterea economice de care s-a bucurat România în cinci din ultimii şapte ani. "Înainte de recesiunea din 2009, ţara devenise tigrul Balcanilor", scrie ambasadorul SUA la Bucureşti în perioada 1998-2001.
O altă asemănare găsită de Rosapepe şi Kast este influenţele istorice de care au avut parte cele două state. "Ca şi Italia, geografia po