Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Vilele din curtea spitalului din Mangalia lasă în beznă bolnavii

Publicat in Adevarul, miercuri 30 decembrie 2009 · ·

Instalaţia spitalului din Mangalia nu mai face faţă consumului de energie electrică mai ales pe timpul iernii. Toate construcţiile care s-au ridicat printre secţiile unităţii medicale s-au racordat la reţeaua de curent a spitalului cu acordul fostului manager.

Cadrele medicale se tem să nu rămână fără curent în timpul unei urgenţe medicale. Primele construcţii au apărut în curtea spitalului în 2006. La începutul anului 2004, terenul care aparţinea spitalului a trecut din administrarea Ministerului Sănătăţii în proprietatea privată a Primăriei Mangalia, printr-o hotărâre de consiliu local. Doar clădirile au rămas în administrarea spitalului. „Din 92,2 hectare, am primit înapoi 1,7 hectare“, a declarat directorul financiar Aurelia Pătrănoiu. O secţie a spitalului, o vilă, morga, alte câteva construcţii de vacanţă. Aşa arată acum curtea unităţii spitaliceşti. Practic, este un nou cartier, care numără acum 59 de proprietari.

Anul trecut s-a topit cablul „Am avut probleme mereu, însă ele se amplifică, pentru că se construieşte în continuare. În urmă cu mai mulţi ani, toate vilele s-au racordat la reţeaua spitalului de apă, canalizare şi curent electric. Anul trecut, am reuşit să ne separăm cu apa şi canalizarea. Ni s-a promis că se va rezolva şi problema curentului“, a declarat Ion Niculescu, fostul manager al Spitalului Mangalia. El spune că în fiecare iarnă sunt două - trei întreruperi de curent. „Anul trecut, din cauza supraîncărcării reţelei cablul s-a topit. Noi avem un generator de curent de rezervă, însă nu ne-a ajutat la nimic pentru că s-a topit cablul“, a adăugat Niculescu. Primarul municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, a spus că municipalitatea are un proiect de extindere a reţelei de curent electric. Proiectul, în valoare de 300.000 de lei, se află la stadiul de obţinere a avizelor necesare. „Nu este o situaţie singulară în Mangalia. Fostul primar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 13 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°