În 1990, actualul Patriarh Daniel era ales Mitropolit la Iaşi. Gura târgului, slobodă, se întreba pe atunci cum un tânăr de 39 de ani ajungea pe jilţul Moldovei după ce studiase şi predase ani buni în Elveţia.

Răspunsul găsit era că Patriarhul Teoctist vrea să înnoiască Biserica şi nu era departe de adevăr.

Şi atunci, ca şi acum, ÎPS Daniel avea o oarecare fobie faţă de jurnalişti şi nu dădea interviuri. Tenace, Ovidiu Şimonca, pe atunci un frenetic ziarist la „Opinia Studenţească”, i-a smuls un interviu.

„Laudele pe care le-a adus Biserica fostului regim au fost impuse, poate nu întotdeauna intensitatea zelului a fost impusă, dar, formal, în Pastoralele de Crăciun, intervenea Departamentul Cultelor şi punea pasajele respective, aproape stereotipe, care trebuia să fie tipărite şi citite în biserici. În comparaţie cu alte instituţii, laudele Bisericii la adresa regimului au fost cantitate neglijabilă, infimă, nişte stropi de apă în comparaţie cu un ocean. Gândiţi-vă la Academie, gândiţi-vă la Radioteleviziune, slăvita Televiziune, la Uniunea Scriitorilor; au fost foarte puţini oameni care nu sau angajat. Asta nu e scuză! Este o constatare! Critica sinceră, nu ipocrită, o acceptam. Trebuie să dea cu piatra în altul doar cel care se simte nevinovat. Au fost unii intelectuali care au criticat, crezând prin asta că-şi vor ascunde propriul lor întuneric. Şi asta e făţărnicie, ipocrizie. (…) Biserica Ortodoxă Română a făcut o mărturisire publică de recunoaştere a greşelilor - Ceasul adevărului - publicată în ţară şi în străinătate, s-a vorbit despre unele compromisuri de ordin administrativ şi predicatorial, nu însă şi de ordin al credinţei. Credinţa mărturisită în timpul dictaturii este identică cu cea mărturisită astăzi şi cu cea din timpul strămoşilor. Nu s-a schimbat nicio dogmă, niciun canon. N-am propovăduit un alt Hristos, o altă dogmă,