Când criza din perioada interbelică lovea România, o mână de întreprinzători găsea prilej să facă bani dintr-o presă a şomerilor, iar alţii chemau la luptă contra burgheziei. Criza a mai măturat - şi cu mare spor încă - meleagurile româneşti. Era prin anii '30, iar la noi abia pătrunseseră cu adevărat spiritul occidental, parfumul parizian, plimbarea la bulevard, abia se uscase vopseaua de pe firmele cu ştaif aşezate pe noile magazine. Bucuria s-a dovedit însă trecătoare, iar necazul s-a ţinut de români ca scaiul: repejor avea să cadă Wall Streetul, urmat, la ceva vreme, de Lipscani.

Prilej nemaipomenit pentru o mână de oameni cu viziuni răsăritene - comunişti, în traducere liberă - să-şi facă puţină reclamă şi să încerce să pună de-o revoluţie. Şi o ocazie unică pentru întreprinzători de a face niscaiva bani pe seama celor rămaşi fără loc de muncă.

Aşa au apărut manifeste ce au umplut Bucureştiul, dar şi „Gazeta şomerilor” sau „Şomerul” - publicaţii care ţineau lumea la curent cu efectele dezastrului din economie. Mai întâi, scrise stângaci de multe mâini, apoi tipărite ca toate ziarele elegante ale vremii. De distribuţie se ocupau, neobosiţi, şomerii. Lumea cumpăra, mai mult de milă, iar banii ajungeau în mâinile hrăpăreţe ale „mini-mogulilor” acelor timpuri.

Fără impozite şi fără chirie pentru şomeri!

Întotdeauna, textele începeau grav, neapărat prin înfierarea burgheziei şi a „guvernului ei” care puseseră gheara pe resursele ţării şi refuzau să se îngrijească de sărăcime. „Tovarăşi şomeri şi şomere! Mizeria şi suferinţele în care ne zbatem se măresc pe zi ce trece. Tocmai acuma în toiul iernii noi şi fa miliile noastre suntem ame ninţaţi să murim de foame şi frig. Burgheziei şi guvernului ei nu le pasă deloc de suferinţele noastre, ei se îngrijesc numai de înarmări pentru care cheltuiesc miliardele de lei jefuite