Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Preşedintele Condescu discută azi cu preparatorul fizic Vilaca

Publicat in Adevarul, miercuri 30 decembrie 2009 ·

Liviu Ciobotariu a cerut conducerii de la Pandurii să-i aducă în retur un preparator fizic, negocierile fiind avansate cu postughezul Jose Vilaca care a mai lucrat cu echipa gorjeană în urmă cu doi ani.

Preşedintele Condescu urmează să se întâlnească azi cu preparatorul fizic Vilaca la Bucureşti pentru a negocia termenii contractului. „Vilaca a acceptat să vină la negocieri şi sper să-l conving să revină la Pandurii. El este şi preparator fizic al uneia dintre naţionalele calificate la Cupa Africii şi trebuie să ştie sigur pe ce drum va merge. Eu voi face tot ce îmi stă în putere să-l determin să accepte oferta noastră pentru că este cel mai bun preparator fizic pe care l-a avut Pandurii.” Impresarul lui Vilaca este Gabriel Mucea, care a perfectat transferurile jucătorilor portughezi şi brazilieni de la Pandurii. Acesta spune că Vilaca şi-a dat deja acordul de principiu de a reveni: „Jose Vilaca mi-a confirmat revenirea sa la Târgu Jiu aşa că Pandurii vor avea unul dintre cei mai buni preparatori fizici din Europa. După părerea mea este unul dintre primii patru din Europa”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum 44 minute
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 2 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Conducerea Spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iaşi susţine că decesele celor doi rezidenţi şi cel al unui brancardier au survenit din cauze medicale şi că nu este vorba despre o suprasolicitare la locul de muncă

News.ro acum 2 ore
Managerul Spitalului ”Sfântul Spiridon” Iaşi, Daniel Timofte, a afirmat, joi, că decesele celor doi rezidenţi, dar şi cel al unui brancardier din spital au survenit din cauze medicale şi că nu ar fi vorba despre o suprasolicitare la locul de muncă.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Crin Antonescu a fost la CNSAS pentru a consulta documentele din dosarul său / Candidatul coaliţiei de guvernare va prezenta într-o conferinţă de presă, la ora 17.00, declaraţia dată în faţa Securităţii - FOTO

News.ro acum o ora
Crin Antonescu a fost, joi, la CNSAS pentru a consulta documentele din dosar său şi a primit fotocopii ale declaraţiei pe care a dat-o în faţa Securităţii, privind plecarea din ţară a prietenului său. Candidatul coaliţiei de guvernare va prezenta în

Opt persoane care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, trimise în judecată

Adevarul acum 57 minute
Opt inculpați care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și care au folosit în public simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, au fost trimise în judecată zilele acestea.

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum 5 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

Directorul executiv al DSVSA Tulcea a fost arestat preventiv pentru luare de mită/ El ar fi cerut 50.000 de euro reprezentantului unei societăţi comerciale, sumă din care ar fi primit mai mult de jumătate

News.ro acum 3 ore
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mită. Potrivit procurorilor anticorupţie, el ar fi cerut 50.000 de euro reprezent

Superliga: Zi neobişnuită pentru derbiul FCSB – Dinamo. LPF a anunţat programul etapei a şaptea din play-off/play-out

News.ro acum 4 ore
LPF a anunţat, joi, programul etapei a şaptea a play-off-ului şi play-out-ului, care include şi derbiul FCSB – Dinamo. Cel mai important meci al etapei nu va avea loc duminică, deoarece în ziua respectivă, la 4 mai, sunt programate alegerile prezide

Vremea

București
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/23°
Constanta
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

12°/27°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°