Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bunica, cea mai bună bonă de petreceri

Publicat in Adevarul, miercuri 30 decembrie 2009 ·

Părinţii care au copii mici au scos dădacele din bugetul destinat nopţii de Revelion, pentru a face economii. Tariful baby-sitterelor pentru perioada Sărbătorilor de iarnă este mult mai mare faţă de anul trecut: între 15 lei şi 20 de lei pe oră.

Elena Feraru are 50 de ani şi povesteşte cu mândrie că, în noaptea dintre ani, va fi bona propriilor nepoţi.

Valentino, juniorul familiei, are doar zece luni, dar a învăţat să meargă în picioare şi să spună „mama" şi „tata". Părinţii au hotărât să-l lase în grija bunicii în noaptea de Revelion, având în vedere că, de când s-a născut micuţul, n‑au mai ieşit în oraş să se distreze.

„Pentru mine va fi o bucurie imensă să stau cu nepoţii de Anul Nou. Adriana, fiica mea, şi ginerele meu, Marcelino, vor merge la un restaurant la trecerea dintre ani", a spus bunica, ţinându-şi nepoţelul cel mic în braţe.

Multe firme de bone au dat faliment

Cei doi părinţi se bucură nespus că au cu cine să-l lase pe Valentino. „Noi ne-am programat din timp Revelionul. Am discutat că, atunci când vom veni în ţară, vom petrece noaptea dintre ani împreună cu prietenii pe care nu i-am mai văzut de ani buni. Ştiu că nu vor exista probleme, bebeluşul nostru este cuminte, nu plânge şi este sociabil", a povestit Adriana.

Majoritatea firmelor de specialitate din Bănie au dat faliment. Momentan, o singură agenţie îşi mai

desfăşoară activitatea în Craiova.

„Oamenii au devenit reticenţi"

„Acum, de Revelion, când toată lumea ar fi trebuit să aibă nevoie de o bonă, clienţii nu ne-au mai trecut pragul ca în alţi ani. Este adevărat şi că preţurile sunt un pic mai mari, între 15 şi 20 de lei pe oră, în noaptea dintre ani. Am avut mai puţin de zece solicitări. Oamenii au devenit şi reticienţi după ce au văzut ce tratament inadecvat le-au aplicat unele bone copiilor", a declarat Ana Maria Gâlcă, proprietara unei agen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 43 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 31 minute
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 33 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum o ora
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Rafila, despre cazul tinerei salvate din „azilul groazei” de la Mureş: Facem o reţea de centre

Mediafax acum o ora
„Este vorba despre un caz care a fost într-o unitate de tip rezidenţial. Cu Ministerul Muncii căutam o cale, pentru că e nevoie de centre specializate socio-medicale, nu doar sociale. Adică un copil care are o astfel de problemă nu poate sta numai î

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°