Viitorul antrenor al Unirii Urziceni ar putea fi israelianul Ronny Levy (foto), actual la Maccabi Petah Tikva.
„Suntem în discuţii avansate cu Ronny Levy, nu e nimic sigur încă, dar vorbim de o săptămână. A fost acea perioadă de nesiguranţă cu Răzvan Lucescu, dar acum e totul OK. Pe Levy îl cunosc foarte bine. Este un profesionist desăvârşit", a spus Mihai Stoica, managerul general al Unirii, la GSP TV.
Ronny Levy are 43 de ani şi a câştigat campionatul Israelului de trei ori, în sezoanele 2003-2004, 2004-2005 şi 2005-2006, cu Maccabi Haifa, echipă pe care a calificat-o în Cupa UEFA, câştigând grupa în Cupa UEFA Intertoto, în ediţia 2006-2007.
Levy este unul dintre primii manageri israelieni care a folosit calculatorul ca mijloc de măsurare a performanţelor jucătorilor şi de analiză tactică.
Varianta a fost găsită după ce detaşarea selecţionerului Răzvan Lucescu pentru cinci luni a devenit aproape imposibilă, deşi acesta şi-ar fi dorit-o. „Ideea de a antrena la Urziceni îmi surâdea, dar în România ar fi cineva care ar accepta să fiu şi la echipa naţională şi la Urziceni? Nimeni!", a declarat Lucescu jr.