* în noaptea de Revelion, singurele distracţii cu materiale explozive permise persoanelor fizice sunt obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici, respectiv confetti şi artificii
* deşi legea este strictă, se mai găsesc unele persoane care vând sau utilizează ilegal petarde, astfel că poliţiştii stau de veghe
În această perioadă, poliţiştii brăileni continuă controalele pentru depistarea persoanelor care încalcă prevederile legale în ceea ce priveşte comercializarea sau folosirea obiectelor pirotehnice. Brăilenii trebuie să ştie că în noaptea de Revelion nu au voie să folosească decât artificii, persoanele juridice autorizate fiind singurele care pot utiliza obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Potrivit legii, singurele distracţii cu materiale explozive permise persoanelor fizice sunt aprinderea de obiecte pirotehnice de distracţie, foarte mici, din clasa I, în care sunt incluse confetti şi artificiile (steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc şi sateliţi). În acest fel, persoanele fizice nu mai riscă să se rănească din cauza utilizării materialelor explozive şi să ajungă la spital în noaptea de Revelion. Cei care nu respectă legea riscă să fie amendaţi sau chiar să ajungă după gratii. În plus, comercianţii şi cumpărătorii trebuie să ştie că obiectele artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice sunt interzise persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. Pentru a preveni accidentele survenite în urma folosirii necorespunzătoare a petardelor şi artificiilor, părinţii sunt sfătuiţi să îşi supravegheze cu atenţie copii în aceste zile.
Conform Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, completată şi modificată prin Legea 406/2006, persoanele juridice care comercializează obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice trebuie să fie autorizate de Inspec