Marius Alexe spune că a reuşit să ajungă la echipa mare a lui Dinamo după ce i-a bătut de unul singur pe giuleşteni pe cînd era împrumutat la Astra
Are doar 19 ani, a început fotbalul în Ştefan cel Mare şi visa să primească o şansă la echipa mare. Marius Alexe a explodat în acest sezon, fiind promovat şi titularizat de Ţălnar după evoluţii remarcabile la Astra Ploieşti, echipă unde a fost împrumutat la începutul turului. "Alexe va ajunge mai tare decît Mutu" prezice acum Cristi Borcea.
- Marius, multă lume s-a întrebat de unde ai apărut brusc la echipa mare.
- (rîde) Păi, eram la club. Am fost la juniori, la echipa a doua. M-am antrenat mereu şi am muncit în speranţa că voi evolua pentru echipa mare a lui Dinamo. Sincer, la început am cerut să fiu lăsat să joc la Astra pentru a avea meciuri în picioare şi pentru a prinde experienţă. Am crescut în joc, dar mai am mult de muncă. Cred că 2009 a fost cel mai bun an, mi s-au împlinit multe dorinţe.
- Ce anume crezi că te-a adus înapoi în Ştefan cel Mare?
- Cred că evoluţia cu Rapid şi cele două goluri marcate au fost foarte importante pentru cariera mea, dar şi faptul că am avut o oarecare constanţă în joc la Astra.
- Cum e să joci alături de Claudiu Niculescu sau de Marius Niculae?
- Sînt foarte bucuros, mai ales că eu eram la juniori, iar ei scriau istorie pentru Dinamo. Visam să joc şi eu alături de ei. De la Claudiu mi-ar plăcea să pot fura execuţiile din loviturile libere şi driblingul, iar de la Marius cum să stau în teren sau să trag la poartă.
- Se întorc Miranda, Liviu Ganea şi Păun. Veţi fi 6 atacanţi pe două locuri, va fi greu să te impui?
- Dinamo e un club mare şi ar fi îngrijorător să nu fie concurenţă pe posturi. Eu mă voi pregăti, iar dacă voi merita, voi juca, altfel voi munci şi mai mult. Avantajul meu este că pot