Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"2010 va fi un an greu �ncă dominat de criza economică"- este opinia primarului Cătălin FLUTUR care este �nsă optimist �n privinţa continuării investiţiilor din municipiu

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 30 decembrie 2009 ·

-Domnule primar Cătălin FLUTUR, ce a însemnat anul 2009 pentru edilul şef al municipiului capitală de judeţ dar şi pentru liderul PD-L Botoşani? Ce realizări v-au adus cele mai mari satisfacţii? -A fost un an încărcat pentru ca am avut multe proiecte pe care le-am început, proiecte importante pentru dezvoltarea oraşului. Chiar dacă a fost un an mai greu din punct de vedere financiar din cauza acestei crize econimice nu ne-am permis să stăm degeaba pentru că locuitorii acestui oraş au investit încredere în noi şi noi trebuie să le demonstrăm că nu au dat greş cînd ne-au ales. Am lucrat foarte mult anul acesta pe proiecte europene şi am adus bani europeni în municipiu pentru că Botoşaniul trebuie să se alinieze oraşelor dezvoltate. Şi nu e departe de acest obiectiv numai dacă ne gîndim că anul acesta s-a finalizat construcţia primului hypermarket realizat de firma Kaufland. Am semnat autorizaţia pentru primul magazin Praktiker şi a fost depusă documentaţia pentru primul hypermarket Carrefour. Şi asta într-o perioadă de criză când e mai dificil să-ţi extinzi afacerile. Firmele pe care le-am amintit au găsit de cuviinţă să investească la Botoşani lucru care nu poate decât să ne bucure căci cunoaştem câţi oameni din oraş pleacă pentru cumpăraturi la Suceava, Iaşi. Iată că încet-încet nu vor mai fi nevoiţi să facă acest efort pentru că le vor avea chiar la ei acasă. În altă ordine de idei, nu pot să nu amintesc de proiectul pivind reabilitarea centrului istoric, o lucrare extrem de necesară în municipiu avînd în vedere stadiul clădirilor din zonă. Fiind cea mai veche parte a oraşului, e o lucrare extrem de grea pe care însă am reuşit s-o demarăm. Vă asigur că centrul istoric va arăta foarte bine după ce vom termina această lucare pe care tot cu sprijinul banilor europeni am reuşit s-o realizăm. O altă lucrare importantă cu bani europeni pe care am început-o est

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 3 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 4 ore
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°