Astăzi, copiii vor sărbători cu o zi mai devreme Revelionul. Evenimentul organizat în Orăşelul Copiilor îi va răsplăti pe micuţi cu surprize, concerte şi focuri de artificii. Micuţii vor fi provocaţi de organizatori să praticipe şi la concursul de Miss şi Mister. Andreea Costea
Revelionul copiilor

Casa la care au muncit
Zece familii de nevoiaşi au primit astăzi, prin proiectul Habitat Romanes, o locuinţă în cartierul Voltaire, la care au muncit chiar ei. Alături de membrii fundaţiei, beneficiarii au ridicat construcţia, cărămidă cu cărămidă. Alte zece case vor intra în posesia beneficiarilor anul viitor. Andreea Costea
Ştrandul Ioşia rămâne închis
Singurul bazin cu apă geotermală din Oradea rămâne închis, chiar dacă municipalitatea a declarat iniţial că ştrandul va funcţiona din nou începând de la Crăciun. Decizia a fost luată după ce s-a constatat că apa ajunge în bazin la doar 30 de grade celsius, temperatură prea scăzută pentru această perioadă. Georgiana Anghel
Jaf fără suspecţi după patru luni
La patru luni de la producerea furtului din firma de construcţii Bellini, anchetatorii nu au dat de urma unor suspecţi. Singurul lucru nou cunoscut este că hoţii au dat o spargere şi în Arad. “O societate din Arad a fost prădată după aceeaşi metodă”, au afirmat surse din poliţie. Diana Vereş