În urmă cu vreo zece ani, după ce în Libertatea a apărut povestea unui apatrid care, după mulţi ani de şedere legală în Germania, fusese urcat în avion şi expediat în România, unde nu mai avea nici un rost, iar copilul nu putea fi nici măcar înscris la şcoală, m-a sunat Silviu Prigoană. Nu era un nume. Mi-a spus că-l angajează pe om ca informatician şi-l ajută să aibă şi o locuinţă. Iată, mi-am zis, n-au dispărut oamenii cu suflet. Apoi, l-am găsit pe Prigoană sr. mai mult prin paginile şi emisiunile mondene. Până acum aproape doi ani, când, după ce a susţinut, fără plată, o celebră acţiune de salubrizare, iniţiată de Traian Băsescu, a unei şosele periferice, s-a lansat în politică. După jumătate de an, era deja deputat, principalul său proiect fiind evacuarea parlamentarilor din Casa Poporului şi valorificarea comercială a acesteia. Aştept şi acum...

Pofta de ascensiune trebuie fundamentată pe merite proprii, pe pregătire şi experienţă. E o măsură în toate, mai ales când e vorba de accederea în forul legislativ al ţării. De competenţa şi argumentele profesionale ale tânărului Honorius Prigoană n-am auzit. Am mai citit despre preferinţa sa pentru cluburile de fiţe, despre scandalurile cu poliţiştii rutieri, despre alte năzbâtii. Păcate ale tinereţii, atât de frecvente în rândul beizadelelor. Propulsarea în Parlament, unde şi de votul său ar depinde legi care să angajeze soarta unei naţiuni, e, însă, altceva şi nu-i de ajuns potenţa financiară a familiei. Silviu Prigoană i-ar face un bine şi juniorului, lăsându-l mai întâi să‑şi exerseze talentul manageriind nu ţara, ci afacerile familiei.