Telenovela «2009 - an de măreţe realizări» se va termina la 31 decembrie a.c. sau va continua în acelaşi stil şi anul viitor, 2010.
România intră într-un an complicat, efect nu atât al crizei generale (alibi perfect), cât al măsurilor neluate în 2009 - când politicienii au menajat bietul popor român (citeşte electorat), pentru că ei înşişi umblau orbiţi de fantasma puterii. Mai ales cucerirea Cotrocenilor a fost miezul tuturor obsesiilor. Candidaţi&contracandidaţi s-au ferit cel mai tare să dea veşti proaste. Tot ce a putut fi folosit ca anestezic s-a folosit. S-au pompat bani de la FMI în salarii şi pensii. Concedierile s-au amânat până în 2010. Întâi le luăm votul, şi apoi îi dăm afară - a fost adagiul. Cam cinică morala.
Guvernul s-a împrumutat masiv din „privat", pe termen scurt şi cu dobândă mare. Datoria publică a crescut exponenţial, având ca scuză alegerile. Numai şi numai ca lumea să nu fie supărată, îngrijorată şi să meargă la vot. Să nu iasă în stradă ca să protesteze împotriva scăderii standardului de viaţă. Iarna asta va fi grea, pentru că vor apărea primele semne rele. Când vor veni primele facturi la energie şi banii încasaţi de fiecare vor fi cam cu o treime mai puţini, vom putea spune că încep să se resimtă primele efecte ale crizei.
Deocamdată, Guvernul aşteaptă ca pe o mană cerească tranşa FMI, să mai salveze ceva. Principiul amânării scadenţei funcţionează şi în acest caz. Ne va da oxigen pentru trei luni. Apoi? Ne vom speti să plătim (din ce?) datoria. Dar refomele, ajustările tot trebuie făcute, oricât de nepopulare ar fi. Stratagema tergiversării lor a reuşit, lumea s-a prezentat la urne, într-un procent respectabil, votând un „catch all candidate" de factură populistă, OK. Dar acum nu se mai poate amâna.
Peisajul politic este foarte asemănător cu cel din momentul căderii Guvernului Boc la moţiunea de cenzură. Acelaşi pre
