Anul 2009 a fost, din punct de vedere politic, un an foarte dens, cu două rânduri de alegeri, cu campania pentru alegerile europarlamentare, unde am obţinut la nivel de municipiu rezultate bune, şi cu alegerile prezidenţiale, unde am obţinut un rezultat excepţional. Acum, la sfârşit de an, aş dori să mulţumesc în mod deosebit membrilor de partid şi în mod special tinerilor care s-au înscris în PSD. Ca lider al organizaţiei municipale a acestui partid , mă declar mulţumit de rezultatele obţinute şi bucuros pe jumătate, deoarece nu am câştigat alegerile prezidenţiale la nivel naţional. Ca activitate parlamentară în calitate de deputat de Botoşani, anul 2009 a fost un an obişnuit, cu remarca că am fost şi la putere dar şi în opoziţie, fiind un an nefast din punct de vedere economic, şi asta o spun cu părere de rău, pentru că acest lucru s-a resimţit la nivelul populaţiei. Anul 2010 va fi din punct de vedere economic un an foarte greu, dar dacă vom da dovadă de solidaritate, îl vom trece cu bine. Şi sub aspectul politic, 2010 va fi un an destul de tumultuous. Ca partid de opoziţie va trebui să avem grijă de ceea ce face Puterea, Executivul, şi în mod special ne vom axa pe lucrările de investiţii, având grijă ca la buget, judeţul Botoşani să aibă prioritate.La cumpăna dintre ani, doresc botoşănenilor multă sănătate, linişte în familie şi un an mai bun, plin de împliniri. LA MULŢI ANI!
Autori: A.B.
Anul 2009 a fost, din punct de vedere politic, un an foarte dens, cu două rânduri de alegeri, cu campania pentru alegerile europarlamentare, unde am obţinut la nivel de municipiu rezultate bune, şi cu alegerile prezidenţiale, unde am obţinut un rezultat excepţional. Acum, la sfârşit de an, aş dori să mulţumesc în mod deosebit membrilor de partid şi în mod special tinerilor care s-au înscris în PSD. Ca lider al organizaţiei municipale