La finalul acestui an scos din desene animate, ne-am putea întreba dacă vom vedea vreodată cele 18 pagini ale avizului primit de Traian Băsescu în legătură cu filmuleţul.
Povestea filmuleţului cu Băsescu-Van Damme e ca o machetă care reprezintă, în miniatură, esenţa anului 2009. Adică anul în care totul pare trucat, incert, nenatural, bucsit cu E-uri, conservanţi şi cascadori ai râsului. Filmuleţul acela îl acuză pe Băsescu, care acuză filmuleţul de fals, în vreme ce înseşi acuzele lui Băsescu sunt acuzate de acelaşi fals. Şi, în final, totul rămâne la fel de confuz, printre jurăminte pe Biblie. Epopeea se desfăşoară între două momente magice: Faza 1: "Nu îmi amintesc nimic, o fi făcut copilul ceva? O fi spus ceva?". Faza 2 (după alegeri): "Ştiu că l-am împins pe copil, dacă nu se grăbeau şi difuzau filmul cu trei zile înainte de alegeri, era mortal".
Am avut alegeri europene şi domnişoara Băsescu a ajuns europarlamentar independent, ajutată tot de Partidul Democrat, în care s-a întors imediat sau, ca să-l citez pe Emil Boc, "din care nu a plecat niciodată". Aici trucajul a fost cu pixel oranj.
Am avut criza economică aproximativ o dată la trei luni. Când se apropiau alegerile, criza dispărea ca prin farmec şi Luminiţa (această adevărată "Marianne mioritique") scotea veselă căpşorul la capătul tunelului. Pe urmă apărea o locomotivă a domnului Berceanu şi femeia o lua la fugă, informată fiind că, în zilele noastre, maşinăriile astea ies în decor mai des ca bolizii de formula unu. În momentele neelectorale, criza devenea imediat gravă şi impunea măsuri severe legate de salariile şoferilor din agenţiile de stat.
Am avut o anchetă legată de prestaţia ministerială a doamnei Udrea. Concluziile anchetei nu au reuşit să ajungă de la Parlament la Parchet, dar decizia de neîncepere a urmăririi penale a ajuns de la Parche
