Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia, preferată de investitori

Publicat in Adevarul, miercuri 30 decembrie 2009 ·

Autorităţile de la Moscova sunt mult mai pesimiste faţă de prognozele extrem de pozitive ale fondurilor de investiţii. Analiştii care n-au prevăzut în 2009 performanţa pieţei moscovite anticipează profituri substanţiale pentru 2010.

Bursa din Moscova este considerată de către managerii fondurilor de investiţii ca având cel mai mare potenţial de creştere dintre marile pieţe emergente, chiar dacă în 2009 a avut cea mai mare creştere, de 129%.

Conform analizei efectuate de Bloomberg, mai mult de 95% dintre ratingurile acordate acţiunilor cotate la Moscova sunt „cumpără", sau „păstrează", cel mai înalt procentaj înregistat din 1997.

Goldman Sachs Group recomandă Rusia ca fiind cea mai atractivă piaţă emergentă, în timp ce cea mai veche bancă rusă de investiţii, Troika Dialog, anticipează o creştere medie a cotaţiilor acţiunilor de 40% pentru 2010.

Profitul din plasamentele bursiere vor fi duble în Rusia, comparativ cu nivelurile estimate pentru China, India şi Brazilia, mai ales datorită scumpirii petrolului şi gazelor naturale.

Profituri de peste 30% în 2010

Analiştii intervievaţi de Bloomberg anticipează o creştere medie a preţului acţiunilor companiilor ruse de 21% pentru următoarele 12 luni. Titlurile cu cele mai bune evoluţii în 2010 vor fi Rosneft, cel mai mare producător de petrol şi compania de telecomunicuţii Mobile TeleSystems, ambele cotate cu creşteri de 30%.

În urmă cu 12 luni, aceleaşi fonduri de investiţii cotau Rusia ca cea mai mai puţin atractivă piaţă pentru plasamente bursiere dintre economiile emergente.

În perioada cuprinsă între august 2008 şi februarie 2009, investitorii au retras peste 290 de miliarde de dolari de pe piaţa rusă, în momentul în care economia se confrunta cu cea mai gravă criză din ultimii 10 ani. Indicele RTS al Bursei din moscova a pierdut 63% din valoare în 2008, cea mai mare scădere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 55 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

POLITICO: De ce votul prezidenţial din România ar putea zgudui NATO

News.ro acum 48 minute
România este o putere militară serioasă, motiv pentru care riscul ca un candidat pro-rus şi sceptic faţă de NATO, Călin Georgescu, să devină preşedinte duminica viitoare derutează alianţa, scrie miercuri POLITICO. Ţara cu 19 milioane de locuitori es

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum o ora
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Compania Enel, dată în judecată de asociații de consumatori pentru creșterea prețurilor. Fiecare client neinformat de scumpire ar putea primi 200 de euro

Ziare.com acum o ora
Firma Enel, care a ieșit de pe piața din România în 2023, când a fost achiziționată de PPC, a fost dată în judecată în Italia de mai multe asociații pentru protecția consumatorilor. Aceștia susțin că Enel nu a informat clienții despre scumpirea preț

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 56 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

Studiu Deloitte: șapte din zece companii din România se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare, iar comunicarea transparentă și informarea stakeholderilor apar în topul priorităților tranziției

HotNews acum 44 minute
Șapte din zece companii din România (67%) se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare,de lamoderat, în ultimele 12 luni, către mare și foarte mare în următorii cinci ani, arată studiul Deloitte „Economia circulară

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum 2 ore
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum o ora
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 3 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°