Noi nu trebuie să facem nimic, iar planurile anticriză autohtone sunt vacs; să stăm liniştiţi cu capul la fund şi să aşteptăm să ne apuce ceilalţi de păr.

Semne bune anul are, obişnuim să spunem la fiecare 31 decembrie. E, într-un fel, firesc să intrăm într-o stare de optimism la început de an nou. E o perioadă de bilanţuri, o perioadă de exorcizare a răului din anul precedent, prilej să alimentăm speranţele pentru anul în care intrăm. Din păcate, semnele bune întârzie să se arate pentru români în 2010. Un Guvern Boc reşapat ne dă mai curând semne rele şi ne alimentează îndoiala că anul în care intrăm ar putea să fie unul mai bun. Să vedem doar trei dintre aceste semne:

Reducerea posturilor din aparatul bugetar începe cu... învăţământul. Nu cu personalul din aparatul central al ministerelor, nici cu funcţionărimea câtă frunză, câtă iarbă. Tăierile vor începe acolo unde nu poate fi atins ciolanul politic împărţit cu generozitate.

Cheltuielile de personal în domeniul bugetar prevăzute pentru 2010 vor creşte cu 15%! Aşadar, nici vorbă de reducerile discutate cu FMI. Nici vorbă de reformă în aparatul de stat. Nici vorbă de flexibilizarea monstrului birocratic sub care România este ţinută prizonieră.

Banii alocaţi investiţiilor în 2010 sunt sensibil mai puţini, cu circa 20%, faţă de cei din 2009! O măsură absolut aberantă într-o perioadă de criză, în care ar trebui să se întâmple exact pe dos, adică investiţiile să crească din două motive: stimularea economiei şi păstrarea locurilor de muncă. Dacă Guvernul Boc 3, 4 sau cât o fi el se gândeşte să reducă deficitul bugetar pe seama investiţiilor nu va face decât să prelungească exasperant criza economică prin care trece ţara.

Fie şi numai aceste trei puncte şi îmi sunt suficiente pentru a începe să înţeleg filosofia fatalist-mioritică a preşedintelui Traian Băsescu, care ne spunea că vom ieşi din