Generaţii de spectatori ai Teatrului Liric Elena Teodorini i-au mulţumit pentru evoluţia scenică prin ropote de aplauze şi bis-uri insistente.

Când balerina Ionela Truşcă începe să spună povestea profesiei sale simţi imediat nevoia să o asculţi cu ochii închişi. Este povestea unui fetiţe care s-a visat o mare balerină, este istoria unui balerine mângâiate de norocul ce i l-a dat Dumnezu, acela de a fi exact ceea ce şi-a dorit. Bănuieşte că pasiunea pentru dans îşi are rădăcinile şi în originea sa grecească. După tată se numeşte Stivatis, nume care a apărut în repetate rânduri pe afişele spectacolelor de la Naţional şi Liric. A jucat şi a dansat pe ambele scene. „Dacă nu aş fi fost balerină aş fi vrut să fiu actriţă. Din fericire, Dumnezeu a fost darnic şi a vrut să fac şi una, şi alta“, mărturiseşte artista, care se identifică pur şi simplu cu începuturile Liricului.

Barbă-cot sau ghiduşul scenei

Cu rolul din „Sânge vienez“, unde coregraf a fost Liciu Penescu, a gustat din paharul succesului. „Craiova vorbea la superlativ de acest spectacol. A fost sarea şi piperul acelui moment al teatrului“, îşi aminteşte Ionela Truşcă, artista care nu a ezitat o clipă să urce pe scenă şi pentru cei mici. A intrat în pielea lui Barbă-cot, în „Sfârlea Năzdrăvanul“, şi a fost ghiduşul scenei în „Drumu-i lung, povestea scurtă“. Pe scena Naţionalului a urcat ani buni în montări precum „Lup mâncat de oaie“, „Fulgi de nea şi diamante“, „Patetica 77“.

Entorse de dragul artei

La sfârşitul anilor 70 avea şansa să ajungă în preajma uneia dintre marile balerine ale Germaniei Federale, a cărei prezenţă scenică era mult dorită, deşi aceasta avea 77 de ani. „Era un exemplu de dăruire şi de energie extraordinar. Când intram cu cancanul, făcea şi ea şpagatul şi roţile cu noi. Eram în vremea primului turneu care mi-a demonstrat ce este arta“, c