Cine analizeaza cinci minute pe zi paradigma presei romanesti constata cateva variabile, care tin de adancirea in starea de mimoza, cointeresarea intru interesul public pus intr-o matrice de buzunar, si o constanta: un obraz celest prin grosime.
Ceea ce apropie initiatic un jurnalist de povestile lui Carl Sagan despre a patra dimensiune este taman impresia ca a patra putere este tot o imposibilitate, pentru ca depinde de ceva ce mintea omului sanatos la cap nu poate pricepe: cum sa te arati natiunii ca si cand acum ai fi iesit in lume dupa 10 ani de rugaciuni in manastire, cand in realitate ai petrecut aceasta perioada in statiune, tratandu-te de sifilis?
O fi spatiul-timp curb, iar Universul finit, dar nemarginit, cert este ca prin gaura de vierme, in Romania se strecoara cei de i-au dat nume, si anume Bogdan Chirieac si Sorin Rosca Stanescu.
Ma uitam la primul, care mi-a fost sef la Adevarul pe vremea cand acest ziar era o poveste minunata, ca la o icoana. Atata minte nu poate incapea intr-un cap terestru, ma gandeam eu, trebuie ca venea dintr-o piramida din Mexic, unde l-au lasat aztecii sa doarma nitel, ca sa se destepte printre noi, amibele.
Pana cand a intervenit povestea cu securizarea frontierelor, si mi-am dat seama ca domnul Chirieac nu vine din alta constelatie, e roman. Ultimele luni au intarit impresia, dar si dezgustul.
Ma uitam la al doilea, cand descindea la Cluj, in redactia ziarului pe care-l conducea de la Bucuresti, in soapta. Cata energie daruia oamenilor, cata dorinta de-a scormoni in somnul autoritatilor pentru a arata contribuabililor furaciunea! Aveam mai tarziu sa pricep ca o parte din informatii le folosesti pentru a-ti atrage gloria, cealalta pentru a-ti insaila traiul.
Totul avea sa plezneasca la un moment dat, imi spuneam, e obligatoriu ca naivii care-i socotesc surs
