Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul Nou prinde România sub semnul apelor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 31 decembrie 2009 ·

Mai multe gospodării din localităţile hunedorene Blăjeni, Crişcior şi Luncoiu de Jos au fost inundate, în această dimineaţă, de apele Crişului Alb, în urma ploilor şi a topirii zăpezii. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Iancu de Hunedoara", locotenetul Anemona Doda, a declarat, citat de Mediafax, că pentru evacuarea apei din gospodării au fost mobilizaţi peste 60 de pompieri. "Am primit patru apeluri la 112 din partea unor localnici din trei sate hunedorene care au anunţat că râul Criş le-a inundat curţile, iar apa şi nămolul au intrat în pivniţe şi fântâni. Acţionăm în zonă cu peste 60 de pompieri şi suntem ajutaţi de 20 de jandarmi pentru a face un dig de protecţie în centrul satului Crişcior pentru ca apele Crişului Alb să nu mai intre şi în alte gospodării", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Iancu de Hunedoara". Potrivit acesteia, şi mai multe suprafeţe de terenuri din cele trei localităţi sunt afectate de inundaţii, însă o evaluare a pagubelor se va face după înlăturarea pericolului.

Inundaţii şi în Bistriţa Unsprezece gospodării au fost inundate, în Bistriţa-Năsăud, în urma ploilor abundente care au căzut în azi noapte, iar circulaţia se desfăşoară cu dificultate, pe drumul judeţean 172.

Dispecerul de serviciu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, citat de Mediafax, a informat că este vorba despre şase gospodării din localitatea Floreşti, trei din localitatea Reteag şi două din oraşul Beclean.

Potrivit sursei citate, pe DJ 172, în dreptul localităţii Floreşti, s-a surpat pământul şi pe o distanţă de circa o sută de metri drumul a fost inundat. Pompierii au curăţat drumul şi, în prezent, se poate circula, însă cu dificultate în zona afectată de alunecarea de pământ.

În gospodării a intrat apa în curţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 22 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 43 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°