Filmul lui Guy Ritchie, care amenintase sa ia fata „Avatarului” in Statele Unite, intra chiar din prima zi a anului in salile din Romania. Ce mai putea face britanicul cu un personaj despre care s-au facut deja peste 110 de filme? Evident, sa-l updateze intr-un mod pe alocuri nu prea potrivit. Robert Downey Jr. e, in schimb, un foarte simpatic al 76-lea Sherlock Holmes.

Chiar daca americanul nu face, spun unii, decat sa se joace pe sine, el are – singur o recunoaste – o trasatura comuna cu personajul imaginat de Arthur Conan Doyle: ciudatenia. Nici accentul britanic nu-i pune probleme. Guy Ritchie nu pleaca de la unul dintre cele patru romane sau de la una dintre cele 56 povestiri ale lui Doyle care il au ca protagonist pe celebrul detectiv, ci de la o povestire scrisa de Lionel Wigram care preia nu doar personaje din opera lui Doyle, dar si pasiunea acestuia pentru ocultism. Ocultismul se dovedeste pana la urma unul fals, dar mai bine ar fi fost real pentru ca ar fi dat filmului un aer mai autentic in loc sa-l imbrace in haina unui thriller contemporan al carui erou negativ vrea sa domine lumea, iaca asa, fara sa stie nici el prea bine de ce.

Filmul lui Ritchie are cateva atuuri. In primul rand, Robert Downey Jr si Jude Law (in rolul doctorului Watson, partenerul si prietenul lui Holmes). Amandoi dau bine si impreuna, si separat, parand de departe alegerile ideale pentru un cuplu de detectivi pe cat de imbatabili pe atat de ciudati si de simpatici. In al doilea rand, scenariul scris la sase maini de Anthony Peckham, Michael Robert Johnson si Simon Kinberg are suficienta materie cenusie cat sa stimuleze sinapsele spectatorului si umor cat sa le relaxeze incordarea, montajul facandu-ne la randul lui sa urmam in pas vioi deductiile eroului. Filmul e extrem de ingrijit, de la imaginea lui Philippe Rousselot pana la muzica lui Hans Zimmer, de la de