Este campion naţional şi internaţional la paralele şi la 25 de ani se pregăteşte pentru o nouă Olimpiadă. A muncit din greu de mic şi spune că gimnastica este un sport care depinde de fiecare secundă.
Marius Berbecar a mers pentru prima dată la sala de gimnastică la vârsta de şase ani. „Părinţii mei s-au gândit că ar fi bine să practic un sport aşa că m-au dus la gimnastică şi iată-mă că acum, după 18 ani, tot asta fac" povesteşte gimnastul cu zâmbetul pe buze. În cei 18 ani de gimnastică a avut parte de bucurii, dar şi de greutăţi, dar mai ales de foarte multă muncă. „Am învăţat de mic ce înseamnă greutăţile. La vârsta de 13 sau 14 ani am plecat de acasă. De atunci a trebuit să mă descurc singur, fără mama , fără tata, fără nimeni. Dacă am căzut, m-am ridicat singur fără ajutor. E greu dar şi frumos ", deapănă amintiri Marius.
Pe când ceilalţi copii se jucau cu maşinuţele, Marius deja muncea cel puţin şase ore pe zi. A trăit de când se ştie după un program strict. „Nu m-a obligat nimeni să fac nimic. Nu trebuie să fac antrenament dacă nu vreau. Există libertate, dar dacă nu îţi respecţi programul, tot tu eşti cel care are de pierdut. E munca ta şi în primul rând trebuie să te respecţi pe tine însuţi. Gimnastica e un sport greu, dacă nu eşti atent o fracţiune de secundă, se poate nărui totul. Te accidentezi şi totul se termină acolo".
De la 14 ani Marius a intrat în lotul naţional de junior şi odată acest moment a început să câştige multe competiţii naţionale şi internaţionale. A adunat o sumedenie de medalii, atât de multe, încât le-a uitat şirul. „Când am câştigat prima medalie am fost foarte fericit, eram destul de mic, pentru mine a fost ceva extraordinar. Acum nu mai contează atât de mult medaliile. Am alte priorităţi, am deja o vârstă şi nu ştiu să fac altceva decât gimnastică. Trebuie să mă gândesc la viitor şi e trist, dar totul
