Când vorbeşte despre alegerea sa ca membru în Biroul Permanent al Comitetului Moneyval, adică al Comitetului Experţilor pentru Evaluarea Măsurilor de Prevenire a Spălării Banilor şi a Finanţării Terorismului din cadrul Consiliului Europei, Alexandru Codescu vorbeşte despre reuşita întregii echipe din România. Modest în privinţa propriilor rezultate, românul aminteşte cu mândrie de adoptarea Primului Raport de Progres al României, precum şi de celelalte realizări avute de reprezentanţii ţării noastre în acest domeniu.
Comitetul Moneyval a fost înfiintat în 1997, are 28 de membri permanenţi şi 2 membri temporari. Statele membre Moneyval aleg, pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitate de prelungire, un Birou format din preşedinte, vicepreşedinte şi alţi trei membri. Biroul este ajutat de un secretariat furnizat de Consiliul Europei. Un număr considerabil de state sunt membri observatori, printre care SUA şi Israel, statut deţinut şi de alte organisme internaţionale, ca FMI, Banca Mondială, BERD sau Comisia Europeană.
Alexandru Codescu este specialist în cadrul ONPCSB, fiind licenţiat în marketing, management şi drept. Faptul că deţine cunoştinţe din ambele domenii îi este de ajutor, deoarece îi permite să aibă o privire de ansamblu şi o abordare mai amplă în raport cu evaluarea anumitor probleme legate de cazuistica specifică domeniului de prevenire şi combatere a spălarii banilor.
Referitor la acest subiect, expertul spune că evoluţia sa profesională se datorează într-o proporţie considerabilă atât activităţii desfăşurate alături de ceilalţi specialişti din cadrul Oficiului, cât şi "datorita implementării unei noi abordări şi strategii în acest domeniu la nivelul instituţiei din care fac parte”.
În acest sens, Codescu menţionează că, “datorită acestei noi abordări implementate de Oficiu, activitatea de supraveghere a