Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc propune modificarea impozitului minim

Publicat in rfi, joi 31 decembrie 2009 ·

Impozitul forfetar ar putea fi regândit. Premierul Emil Boc a declarat joi, 31 decembrie că i-a cerut ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu să regândească această controversată taxă. Pe de altă parte, şeful Guvernului anunţă că va iniţia imediat după Anul Nou discuţii cu liderii partidelor parlamentare, pentru elaborarea pactului de stabilitate a funcţiilor publice.

Impozitul forfetar ar putea fi regândit. Premierul Emil Boc a declarat joi, 31 decembrie că i-a cerut ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu să regândească această controversată taxă.

"Impozitul forfetar va fi regândit. Prima sarcină pe care i-am dat-o ministrului Finanţelor în prima întâlnire pe care am avut-o cu el a fost să regândească impozitul minim care este acum. Acesta trebuie acum reorientat şi restrâns doar spre acele domenii unde evaziunea fiscală nu poate fi altfel combătută, cum ar fi industria hotelieră, restaurante. Cam acolo, peste tot în lume se aplică acest tip impozit forfetar. Ce avem noi este impozitul minim care cred eu şi-a epuizat resursele", spune Emil Boc, după o vizită la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Cluj-Napoca.

Pe de altă parte, şeful Guvernului anunţă că va iniţia imediat după Anul Nou discuţii cu liderii partidelor parlamentare, pentru elaborarea pactului de stabilitate a funcţiilor publice.

"Voi începe imediat după Anul Nou discuţii cu liderii politici pentru a avea o discuţie foarte serioasă, cinstită, cu cărţile pe masă. Avem doi ani şi jumătate până la viitoarele alegeri, putem în linişte să stabilim aceste elemente de stabilitate a funcţiilor publice, pe care să le respectăm cu toţii, indiferent dacă vom fi la putere sau Opoziţie", explică prim-ministrul, care precizează că pactul ar putea intra în vigoare chiar din 2010.

"Ar putea intra în vigoare de anul viitor, imediat. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru ca fiecare

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 19 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 48 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Un recrut ucrainean a împuşcat mortal doi superiori, în timpul unui antrenament. Tensiuni mari provocate de mobilizarea obligatorie

Adevarul acum 20 minute
Un recrut din armata ucraineană a împuşcat mortal doi instructori militari asupra cărora a deschis focul în timpul unui antrenament, au anunţat joi autorităţile ucrainene.

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 19 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°